Close sidebar
Close sidebar

3 octombrie - Ziua Națională a Germaniei. Ce semnificație are această zi

3 octombrie - Ziua Națională a Germaniei. Iată cum celebrează nemții Ziua Națională și care este semnificația acestei sărbători!

Alina Raducu,

3 octombrie - Ziua Națională a Germaniei. Ce semnificație are această zi

[Sursa foto: PixaBay]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Prima dată, Ziua Națională a Germaniei a fost sărbătorită imediat după unire, la 3 octombrie 1990.

Pe 3 octombrie este Ziua Națională a Germaniei

În fiecare an, la data de 3 octombrie este celebrată, la nivel mondial, Ziua Unității Germane, fiind sărbătoarea națională a Republicii Federale Germania, care a fost adoptată după reunificarea politică, legislativă, teritorială și administrativă a Germaniei. S-a petrecut integral la 3 octombrie 1990.

Prima dată, această zi importantă a fost celebrată imediat după unire, la 3 octombrie 1990. La aceatsă dată, republica federală, sau Germania de Vest, şi cea democrată, de Est, se reunificau.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a fost împărţită în 4 zone de ocupaţie. Cele americană, britanică şi franceză au fost unite în 1949, formând RFG, iar zona sovietică a devenit RDG.

Citeste si: Ziua Educației 2022: Elevii nu merg la școală pe 5 octombrie! Decizie oficială

Citeste si: Ți se rupe sufletul. Ce mesaje de adio a lăsat secretara-șefă de la UMF, înainte de a fi găsită moartă într-un lac din Capitală. Fiul femeii avea telefonul închis- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: Astronauții rămași blocați în spațiu până anul viitor vor vota plutind, de pe orbita Pământului, la alegerile prezidențiale americane- antena3.ro

3 octombrie- Ziua Națională a Germaniei. Ce semnificație are această zi

Mai mult, înaintea reunificării celor două Germanii, în Germania de Vest Ziua Unității Germane fusese sărbătorită în ziua de 17 iunie, ca un omagiu adus zilei revoltei muncitorilor est-germani din 1953. Această revoltă a fost înăbușită cu ajutor sovietic.

Cum sărbătoresc nemții Ziua Națională?

Cetățenii Germaniei sărbătoresc această zi cu un festival, în jurul Brandenburg Gate și "Straße des 17. Juni". Acest festival destinat Zilei Naționale durează 3 zile și găzduiește scene cu muzică live, stand-uri cu bere, mâncare sau dulciuri.

Citeste si: Cinci orașe mari recucerite de ucraineni după ce au fost ocupate de armata rusă. Lîman și Izium printre ele

3 octombrie- Ziua Națională a Germaniei.

Ce semnificație are această zi

[Sursa foto: PixaBay]

Programul festivalului include activități de familie, cum ar fi diverse jocuri, parc de distracții, o roată imensă care oferă priveliști încântătoare a Tiergarten, karaoke, teatru stradal și altele, menite să țină întreaga familie, „ocupată”.

Citeste si: Putin ar putea să folosească armele nucleare. Oficial american: „A scăpat complet de sub control”

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI