Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Paula Enache, marţi dimineaţă, pe DN 2, la intersecţia cu Rugineşti, un autotractor înmatriculat în Turcia, care circula pe direcţia Focşani-Adjud, s-a ciocnit cu un tractor care se deplasa în aceeaşi direcţie, după care a ajuns pe contrasens unde a lovit o autoutilitară.
La locul accidentului au intervenit şi pompierii, întrucât una dintre victime a rămas încarcerată.
Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro
"În această dimineaţă, în jurul orei 07.15, pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Rugineşti, în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată.
Doi răniţi au fost transportaţi cu ambulanţa SMURD la spitalul din Adjud, iar al treilea a fost preluat şi transportat la aceeaşi unitate spitalicească de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
În zona producerii accidentului se circulă alternativ, pe un singur sens.