VIDEO: Accident între o autoutilitară și un autotren cu remorcă, pe drumul expres Craiova-Pitești! Trei persoane au murit și două sunt rănite
1 din 3 | Accident între o autoutilitară și un autotren cu remorcă, pe drumul expres Craiova-Pitești! Trei persoane au murit și două sunt rănite
2 din 3 | Accident între o autoutilitară și un autotren cu remorcă, pe drumul expres Craiova-Pitești! Trei persoane au murit și două sunt rănite
3 din 3 | Accident între o autoutilitară și un autotren cu remorcă, pe drumul expres Craiova-Pitești! Trei persoane au murit și două sunt rănite
Trei oameni au murit și doi au fost răniți răniți în urma unui accident grav petrecut în urmă cu scurt timp pe drumul expres Craiova-Pitești.
Ce au transmis autoritățile
"La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, pentru efectuarea de verificări și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o autoutilitară condusă de un bărbat de 54 de ani, din comuna a Găvănești, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, condus
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, trei persoane au decedat, iar alte două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la o unitate medicală.
Cei trei conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
La acest moment, traficul rutier este blocat total pe sensul de mers Pitești–Craiova.
Polițiștii rutieri continuă cercetările la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun", se arată în comunicatul transmis de autorități.
Potrivit primelor informații transmise pe grupul DRDP Craiova, accidentul a avut loc între o autoutilitară și un autotren cu remorcă, pe DEx12 Craiova–Pitești, pe sensul Pitești–Craiova, între nodul Negreni și nodul Valea Mare–Slatina.
Autotrenul a suferit o explozie de anvelopă, a trecut de parcarea situată la km 67, unde exista posibilitatea opririi în condiții de siguranță pentru efectuarea verificărilor și a eventualelor intervenții tehnice, ulterior continunându-și deplasarea aproximativ un kilometru, după care a oprit pe acostament, ocupând parțial banda 1.
La fața locului, pentru a interveni și pentru a asigura balizarea și semnalizarea corespunzătoare a autotrenului, se deplasa o echipă tehnică din cadrul CIC Negreni.
Accidentul s-a produs chiar în momentul în care echipa tehnică se afla în apropierea autotrenului, înainte ca acesta să poată fi balizat corespunzător.
La locul tragediei au intervenit mai multe echipaje. Potrivit unor surse, trei persoane au murit în urma impactului, iar alte două au fost rănite.
În prezent, circulația este blocată pe sensul Pitești–Craiova.
Știre în curs de actualizare