Adrian Alexandrov a câștigat etapa de la București a Turkish Airlines World Golf Cup 2026 și merge în Marea Finală din Turcia

Adrian Alexandrov este marele câștigător al etapei de la București a Turkish Airlines World Golf Cup 2026, una dintre cele mai prestigioase competiții de golf din lume.

Cu un total de 45 de puncte, Adrian Alexandrov a ocupat primul loc și va reprezenta Bucureștiul la Marea Finală care va avea loc în Turcia, alături de ceilalți câștigători ai etapelor internaționale ale turneului. Locurile doi și trei au fost ocupate de Gabriel Miron, respectiv Christian Ștefan. La categoriile speciale, Dragoș Tănase a câștigat proba „Closest to the Pin” la masculin, iar Laura Iacob a fost desemnată câștigătoare la feminin.

Premiul Gross i-a revenit lui Daniel Ionescu.

„Le mulțumim tuturor invitaților noștri care au contribuit la succesul Turkish Airlines World Golf Cup de la București. Felicitări câștigătorului nostru, Adrian Alexandrov, și mult succes în Turcia”, a declarat Hakki Guntay, General Manager Turkish Airlines București.

Etapa de la București s-a desfășurat la National Golf & Country Club și face parte dintr-un circuit global care reunește anual peste 10.000

de jucători din întreaga lume, în mai mult de 130 de turnee desfășurate în peste 80 de țări. Competiția, lansată în 2013, a devenit un reper al evenimentelor sportive dedicate mediului de business, aducând laolaltă reprezentanți ai mediului de afaceri, invitați speciali și pasionați de golf într-un format competitiv internațional.

Ediția din București a fost una dintre etapele calendarului competiției din 2026, iar câștigătorii fiecărei etape locale obțin calificarea la Marea Finală care se va desfășura în Turcia.

Acolo, participanții vor concura pentru titlul suprem pe terenurile de la Gloria Golf Club și vor fi cazați la Gloria Serenity Resort, una dintre destinațiile premium ale Rivierei Turcești.

Toți finaliștii turneului vor călători spre Turcia la clasa Business, beneficiind de serviciile premium oferite de compania aeriană.

Prin competiții precum Turkish Airlines Open și World Golf Cup, operatorul aerian promovează de peste un deceniu golful și contribuie la consolidarea Antalyei ca destinație internațională de top pentru acest sport, datorită

infrastructurii moderne și resorturilor de lux.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri