Close sidebar
Close sidebar

Avioane trimise de Rusia pentru interceptarea dronelor americane, în apropiere de Crimeea anexată. ,,Rusia a trimis două avioane de luptă pentru a preveni o posibilă încălcare a frontierei''

Luni, 28 august, regimul de la Kremlin a susținut faptul că și-a mobilizat avioanele de luptă pentru interceptarea a două drone americane de recunoaștere care ar fi ajuns deasupra Mării Negre, aproape de Crimeea, anexată în mod ilegal.

Alexandra Bercea,

,,Rusia a trimis două avioane de luptă pentru a preveni o posibilă încălcare a frontierei şi pentru a contracara misiunea de recunoaştere a dronelor''

[Sursa foto: Unsplash]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

După detectarea unui zbor spre frontiera de stat rusească, Rusia a trimis două avioane de luptă pentru a preveni o posibilă încălcare a frontierei şi pentru a contracara misiunea de recunoaştere a dronelor'', a transmis regimul de la Kremlin, prin „frontiera de stat”.

Acesta s-a referit la granițele sale nerecunoscute internațional, care au fost obținute după raptul teritorial din 2014.

De asemenea, potrivit declarațiilor rușilor, aceste nave americane fără pilot Reaper şi Global Hawk, „ efectuau o misiune de recunoaştere în regiunea peninsulei Crimeea ”, anexată în 2014 de Rusia.  

Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

,,Rusia a trimis două avioane de luptă pentru a preveni o posibilă încălcare a frontierei şi pentru a contracara misiunea de recunoaştere a dronelor''

[Sursa foto: Unsplash]

Dronele și-au schimbat direcția de zbor, în urma sosirii avioanelor rusești

În urma sosirii avioanelor rusești, dronele „şi-au schimbat direcţia de zbor şi au părăsit zonele în care au fost efectuate recunoaşteri aeriene”, au adăugat oficialii ruși.

Citește și: Dronele ucrainene sunt doborâte de ruși. Apărarea aeriană rusă este în alertă cu privire la dronele din Ucraina

În ultimele luni, incidentele în care au fost implicate avioanele rusești, dar și dronele americane sau avioanele NATO, au devenit din ce în ce mai dese.

Acestea s-au înmulțit atât în Marea Neagră, cât și deasupra Mării Baltice, în contextul conflictului din Ucraina.

,,Rusia a trimis două avioane de luptă pentru a preveni o posibilă încălcare a frontierei şi pentru a contracara misiunea de recunoaştere a dronelor''

[Sursa foto: Unsplash]

O dronă americană a fost interceptată de Rusia

Rusia a susținut faptul că a interceptat o dronă americană, care se apropia de granița sa. În luna august a acestui an a avut loc un incident similar. Crimeea este crucială pentru logistica forțelor ruse, care luptă în sudul Ucrainei, potrivit Digi24.ro

Citește și: VIDEO- Atacurile cu drone ucrainene continuă. Două drone au fost doborâte, iar alta s-a prăbușit un imobil de pe teritoriu rusesc

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI