In tradiția din popor acest post mai este cunoscut si sub numele de Postul Sfintei Marii sau Santamariei.

Când va începe postul Sf. Marii 2021?

Biserica Ortodoxă a stabilit ca postul Adormirii Maicii Domnului să fie între 1 și 14 august 2021, pentru a-i putea pregăti pe creștini pentru următoarele două praznice importante ce vor avea loc în luna august:

  • Schimbarea la Față pe 6 august
  • Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită de Biserica Ortodoxă, anual în data de 15 august.

Iar în cazul in care 31 iulie pică in zi de miercuri sau vineri, se va lasa sec in seara zilei de 30 iulie si postul incepe pe 31 iulie. Anul acesta, însă, Postul Adormirii Maicii Domnului va incepe în data de 31 iulie.

Când începe postul Sf. Marii 2021? Calendar ortodox
Când începe postul Sf. Marii 2021? Calendar ortodox[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: Pe ce dată pică în 2021 Sfânta Maria Mică şi Sfânta Maria Mare?

Totodată, originea acestui post a fost dezvăluită și fixată in secolul al V lea, atunci cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceputul secolului al V-lea, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în timp ce la Ierusalim acest post tinea opt zile.

În acea vreme, existau si crestini care puteau să țină acest post toata luna august, iar altii posteau doar in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului, potrivit calendarortodox.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

Citeste si: Cine a fost Sfantul Sisoe si ce minuni a facut acesta

Ce reprezintă postul Maicii Domnului?

„Postul Adormirii Maicii Domnului este un post al bucuriei, al evlaviei noastre faţă de Maica Domnului, deoarece în această perioadă se citesc Paraclisele Maicii Domnului şi se fac pelerinaje la bisericile închinate Maicii Domnului. De asemenea, se intensifică rugăciunile către Maica Domnului, cerându-i ca să ne ocrotească, să ne păzească de tot răul, de toate necazurile şi în mod deosebit să ne ajute să sporim în dragostea faţă de Hristos, faţă de Biserică şi de toţi sfinţii lui Dumnezeu”, a declarat, într-un interviu, Patriarhul Daniel.

Postul Adormirii Maicii Domnului inseamna infranarea de la tot ce ne desparte de Dumnezeu, nu doar de la anumite alimente. Astfel, daca ne abținem de la anumite mancaruri, sa ne tinem departe si de pacate. În tot acest timp, să nu ne intristam ca pierdem satisfactia pe care ne-o aduce hrana de "dulce", deoarece prin aceasta retinere de la ea vom fi partasi unor daruri care ne fac mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, in acest post este indicată ajunarea de luni, miercuri si vineri pana la ora 15.00, ora de la care se poate consuma numai mancare uscata, iar daca marti si joi ni se cere sa mancam fara ulei, nu ar trebui sa ne gandim la faptul ca postul Adormirii Maicii Domnului dispretuieste trupul.

Citeste si: Se spală azi? Lista sărbătorilor în care nu este bine să bagi la spălat

Calendar ortodox complet pentru luna august 2021

 

  • Duminica a VI-a după Rusalii(Vindecarea slăbănogului din Capernaum); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6
  • D 1 Scoaterea Sf. Cruci; Sf. 7 Mc. Macabei (Dezlegare la ulei şi vin)
  • L 2 Aducerea moaştelor Sf. Întâiul Mc. şi Arhid. Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare (Post)
  • M 3 Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiță Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic (Post)
  • M 4 Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil; Aducerea moaştelor Sf. Cuv. Mc. Evdochia (Post)
  • J 5 Înainteprăznuirea Schimbării la Față a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei (Post)
  • V 6 (†) Schimbarea la Față a Domnului (Pobrejenia)(Dezlegare la peşte)
  • S 7 †) Sfânta Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Irina împarateasa (Dezlegare la ulei şi vin)
  • Duminica a VII-a după Rusalii(Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum); Ap. Romani XV, 1-7; Ev. Matei IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 7
  • D 8 Sf. Emilian Mărt. Ep. Cizicului; Sf. Miron, Ep. Cretei (Dezlegare la ulei şi vin)

 

Citeste si: Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu au dat niciun efect. „Voi nu le vedeți pentru că le acopeream cu haine. Efectiv am fost vindecată.”- kfetele.ro

Citeste si: Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta la festival- radioimpuls.ro

Citeste si: Sfantul Pantelimon: Ce nu ai voie să faci în această zi de sărbătoare?

 

  • L 9 † Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărt. pentru icoana lui Hristos; Sf. Mc. Antonin (Post)
  • M 10 Sf. Mc. Arhid. Lavrentie; Sf. Sfințit Mc. Sixt, Ep. Romei; Sf. Mc. Ipolit (Post)
  • M 11 †) Sf. Nifon, Patr. Constantinopolului; Sf. M. Mc. Evplu, arhid.(Post)
  • J 12 Sf. Mc. Fotie, Anichit, Pamfil şi Capiton; Sf. Cuv. Palamon (Post)
  • V 13 Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim Mărt.; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei (Odovania Praznicului Schimbării la Față a Domnului) (Post)
  • S 14 Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Prooroc Miheia (Prohodul Maicii Domnului) (Dezlegare la ulei şi vin)
  • Duminica a VIII-a după Rusalii(Înmulțirea pâinilor); Ap. Filipeni II, 5-11; I Corinteni I, 10-17; Ev. Luca X, 38-42; XI, 27-28; Matei XIV, 14-22; glas 7, voscr. 8
  • D 15 (†) Adormirea Maicii Domnului
  • L 16 Sf. Mahramă a Domnului; †) Sf. Martiri Brâncoveni Constantin Vodă cu cei 4 fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la Văratec
  • M 17 Sf. Sfințit Mc. Miron; Sf. Mc. Straton, Ciprian şi Tirs
  • M 18 Sf. Mc. Flor, Lavru, Polien şi Leon (Post)
  • J 19 Sf. Mc. Andrei Stratilat; Sf. Cuv. Timotei, Agapie şi Tecla
  • V 20 Sf. Prooroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie (Post)
  • S 21 Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa; Sf. Mc. Donat diac., Romul pr., Silvan diac. şi Venust
  • Duminica a IX-a după Rusalii(a Sf. Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice; Umblarea pe mare – potolirea furtunii); Ap. I Corinteni III, 9-17; Ev. Matei XIV, 22-34; glas 8, voscr. 9
  • D 22 Sf. Mc. Agatonic, Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin şi Severian
  • L 23 Sf. Mc. Lup; Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcopul de Lugdunum (Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului)
  • M 24 Sf. Sfințitț Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation
  • M 25 Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit (Post)
  • J 26  Sfinții Adrian şi Natalia, soția sa; Sf. Mc. Atic
  • V 27 Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Eutalia, Fanurie şi Osie, Ep. Cordovei (Post)
  • S 28 Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia; Sf. Mc. Diomid; Sf. Ana Proorocița, fiica lui Fanuel
  • D 29 †) Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Teodora (Dezlegare la ulei şi vin)
  • Duminica a X-a după Rusalii(Vindecarea lunaticului); Ap. Fapte XIII, 25-33; I Corinteni IV, 9-16; Ev. Marcu VI, 14-30; Matei XVII, 14-23; glas 1, voscr. 10
  • L 30 †) Sf. Ier. Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi Sf. Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului; Sfântul Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patr. Constantinopolului
  • M 31 Aşezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului; Sf. Mc. Andrei, Iraclie, Faust şi Mina

 

Citeste si: Sfaturi de care să ții cont pentru o spovedanie corectă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si