Când va fi înmormântată Cătălina Rățoi, mama polițistului mort în misiune: ”Peste pierderea unui copil, nu treci. Mereu lângă Alexandru”
Cătălina a murit la câteva luni după ce fiul ei și-a dat ultima suflare.
Alexandru Rățoi a murit după un an de agonie pe patul de spital, acolo unde a ajuns după un accident rutier produs chiar în timp ce el se afla în misiune.
În tot acest timp, mama sa i-a fost mereu alături și a sperat până în ultima clipă că fiul ei se va face bine. Din păcate, nu a fost asa, iar în primăvara acestui an, Alexandru s-a stins din viață lăsând în urma sa o mare de durere.
Cătălina va fi înmormântată joi
Iar cea mai afectată a fost mama sa, care s-a și îmbolnăvit după pierderea suferită. S-a luptat cu o boală cruntă, care, în cele din urmă, din păcate, a răpus-o.
„Drum lin către Ceruri, iubire! ”, atâtea cuvinte a reușit să adune soțul acesteia, sfâșiat de durere.
Se pare că după ce și-a pierdut fiul, starea de sănătate a Cătălinei s-a degradat rapid, iar durerea sufletească cu care se lupta, provocată de plecarea lui Alexandru la cele sfinte, i-a amplificat efectele bolii.
„ Peste pierderea unui copil, nu treci! Iar învățarea aceasta, de a continua sa exiști, de a găsi iar rostul și voința de a râde este diferita de la om la om.. Mamele de îngeri, învață sa trăiască cu durerea și dincolo de ea, plângând-și copilul... Un stupid accident, a schimbat destinul unei familii. Mereu, langa Alexandru... Drum lin către îngeri, surioara, mea”, este mesajul sfâșietor al surorii sale.
Acum, din păcate, familia se pregătește pentru a doua înmormântare. Femeia va fi înmormântată joi, în locul natal, lângă fiul ei. După tragica veste, cei care au cunoscut-o au ținut să trimită câteva gânduri bune către sufletul Cătălinei și către familia îndoliată.
„Cătălina și-a găsit acum liniștea lângă îngerașul ei, Alexandru. Să fie amândoi în lumină și în pace, în brațele lui Dumnezeu. Drum lin către Cer, suflet drag!”, „Astăzi, un suflet greu încercat și-a găsit, în sfârșit, liniștea… Sunt oameni cărora viața le cere să ducă poveri pe care niciun suflet nu ar trebui să le poarte. Ea a cunoscut durerea încă de când era doar un copil, când și-a pierdut mama.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.