Ce manâncă actorul Bruce Willis pentru a lupta cu demența. Emma Heming i-a impus o dietă strictă: „Bruce este, per ansamblu, într-o stare de sănătate foarte bună”

Emma Heming, Bruce Willis și una dintre fiicele actorului, Rumer

(Sursa foto: Profimedia Images)

După ce a fost diagnosticat în anul 2023 cu demență frontotemporală, Bruce Willis, în vârstă de 71 de ani, adoptă un stil de viață sănătos. Soția sa, Emma Heming, îi oferă sprijin și atenție actorului.

Potrivit unor surse apropiate starului de la Hollywood, Emma este cea care se asigură dacă Bruce Willis mănâncă sănătos, conform dietei pe care chiar ea i-a impus-o, dacă face sport regulat sau dacă practică activități care să îi mențină o stare bună fizică și psihică.

Boala nu are o soluție medicală, în prezent. În principal, demența frontotemporală afectează funcțiile de vorbire și comportamentul, însă, acest lucru nu îl împiedică pe actorul american să facă mișcare, conform unor surse citate de presa internațională.

„Percepția că Bruce stă toată ziua pe canapea, uitându-se la televizor, este complet greșită. Trăiește mai bine decât multe persoane aflate în situații similare datorită resurselor pe care le are și atenției permanente a Emmei pentru alimentație, exerciții și timpul petrecut în natură”, a declarat o sursă apropiată familiei, potrivit publicației americane, Radar Online.

Citește și: Actorul James Handy, înjunghiat mortal în fața casei. Era cunoscut din filme ca "Top Gun", "Jumanji" sau "Dosarele X"

Stilul de viață sănătos nu a fost dintotdeauna abordat de Bruce Willis. „Este complet diferită de genul de alimente pe care Bruce le consuma în copilărie sau în perioada în care lucra ca barman la începutul carierei sale”, spune un apropiat al acestuia.

Ce mănâncă Bruce Willis de când a fost diagnosticat cu demență

În schimb, dieta impusă de soția celebrului actor este motivul principal pentru care Bruce se menține într-o stare fizică buna.

„Dieta lui este principalul motiv pentru care nu s-a îngrășat după ce ritmul său de lucru a încetinit”, a dezvăluit o sursă apropiată.

Când vine vorba despre alimentație, modelul Emma Heming consideră că o dietă necorespunzătoare poate agrava demența. Tânăra are grijă în permanență ca soțul ei să consume produse cât mai naturale și neprocesate, fără aditivi sau ingrediente artificiale.

„Emma este adepta nutriției naturale și a alimentelor proaspete. Dieta lui Bruce este construită în jurul unor produse integrale sănătoase, cu multe lichide și mese bogate în proteine provenite din carne și pește”, a explicat un apropiat al familiei Willis.

Citește și: Stephen Hibbert, scriitorul și celebrul actor din „Pulp Fiction”, s-a stins din viață la 68 de ani

Dieta strictă include, în principal, fructe și legume, proteine de calitate și hidratare corectă pe parcursul zilei. Sunt eliminate complet din meniul starului produsele fast-food: „Dieta lui este asemănătoare cu cea a unui atlet olimpic sau a unui sportiv profesionist. Totul este proaspăt, organic și foarte atent selectat”, a mai adăugat sursa.

În prezent, Emma Heming este la curent cu ultimele dezvăluiri despre demența frontotemporală, sperând să găsească o soluție.

„Obiectivul Emmei este ca starea lui Bruce să se stabilizeze sau chiar să înregistreze unele îmbunătățiri. Citește permanent cele mai recente informații despre FTD și este convinsă că îi poate oferi cea mai bună îngrijire posibilă”, declară aceeași sursă apropiată.

Bruce Willis este tată a cinci fiice cu vârste cuprinse între 12 și 37 de ani, pe care le are împreună cu Emma și fosta sa soție, Demi Moore.

Actorul este căsătorit cu Emma din anul 2009.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri