Strada Sforii din Braşov, situată în centrul vechi al Brașovului, ar putea fi închisă pe durata nopţii. Motivul ar fi chiar turiştii, în special cei autohtoni, care au mâzgălit pereţii ce „păzesc” strada.   

Cele mai multe desene sunt reprezentate de gesturi obscene, mesaje de dragoste și alte mâzgâlituri. Potrivit legii, proprietarii sunt cei care trebuie să întreţină aceste ziduri, iar, în caz contrat, riscă să fie amendați sau pot plăti impozite de până la cinci ori mai mari. 

„Un ghetou urban”

Strada Sforii a devenit un ghetou urban şi vinovaţi sunt, în primul rând, turiştii, care simt nevoia să scrie tot felul de lucruri pe pereţi. Aceasta este o agresiune la adresa proprietăţii private ”, spune Kristina Creoşteanu, directorul executiv al Fundaţiei Monumentelor Istorice, din subordinea Primăriei Braşov.

Citeste si: Moartă în timpul unei investigații medicale

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

Pentru a proteja strada de „apucăturile” trecătorilor, Fundaţia Monumentelor Istorice Braşov vrea să instaleze grilaje antivandalizare şi ar putea solicita chiar închiderea străzii pe durata nopţii, deoarece aceste desene sunt cu siguranță executate pe timp de noapte.     

Fundaţia Monumentelor Istorice Braşov se ocupă de protejarea şi conservarea patrimoniului Braşovului, iar reprezentanţii organizaţiei spun că au realizat documentaţia tehnică pentru reabilitarea străzii Sforii, aspecte care ţin de curăţenie, reparaţii, zugrăvit etc.

Potrivit informaţiilor oferite de specialiştii Fundaţiei, repararea întregii străzi costă 580.000 de lei, bani care ar fi luați din bugetul local.

Citeste si: Cea mai simplă rețetă de castraveţi muraţi

Strada Sforii era cunoscută încă din Evul Mediu drept un loc de întâlnire a îndrăgostiţilor din Braşov.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si