Close sidebar
Close sidebar

Cel puţin şase persoane au murit în Afganistan în timpul unor proteste legate de distribuirea alimentelor

Cel puţin şase persoane au murit, sâmbătă, în provincia Ghor din Afganistan, în timpul unor ciocniri între manifestanţi şi poliţişti, la proteste faţă de sistemul considerat nedrept de împărţire a ajutoarelor constând în alimente, relatează Reuters.

M.A.,


DISTRIBUIE
acest articol

Au decedat patru civili şi doi poliţişti, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian, care a precizat că alţi zece poliţişti şi nouă civili au fost răniţi.

Protestele au venit în urma nemulţumirii legate de faptul că ajutoarele constând în alimente ar fi distribuite în această perioadă de pandemie favorizându-se oamenii care au relaţii în lumea politică.

Citeste si: Anchetă la Spitalul Judeţean Timişoara, după ce un cercetător a anunţat că şi-a administrat un "vaccin" împotriva COVID-19

Citeste si: Ți se rupe sufletul. Ce mesaje de adio a lăsat secretara-șefă de la UMF, înainte de a fi găsită moartă într-un lac din Capitală. Fiul femeii avea telefonul închis- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie care a fost prinsă de 400 de ori la furat din magazine își mai poate face cumpărăturile doar în 3 locuri din 3.200 km pătrați- antena3.ro

Poliţia a deschis focul după ce unii dintre protestatari au aruncat cu pietre, au început să tragă focuri de armă şi au încercat să pătrundă în casa guvernatorului, a precizat Mohammad Arif Aber, purtător de cuvânt al governatorului

din Ghor. El a negat acuzaţiile că ajutoarele ar fi distribuite incorect.

Citeste si: Belarus: Paradă militară de Ziua Victoriei, în plină pandemie de coronavirus- VIDEO

Potrivit Centrului pentru Jurnalişti din Afganistan, printre cei care au murit se numără şi Ahmad Naveed Khan, un prezentator de radio voluntar local, care însă se afla într-un magazin din apropiere în timpul protestelor şi a fost lovit în cap de un glonţ venit din zona ciocnirilor.

Citeste si: Coronavirus în lume! Câte persoane și-au pierdut viața în urma îmbolnăvirii cu temutul virus

Amnesty International a cerut să se facă o anchetă independent cu privire la folosirea forţei de către poliţie la protestele de sâmbătă.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI