Cine a fost Baba Dochia?  În jurul acestui personaj mitologic s-au nãscut multe povești. 

Cine a fost Baba Dochia?

Cine a fost Baba Dochia? Tradiții, obiceiuri și superstiții

Cine a fost Baba Dochia? Tradiții, obiceiuri și superstiții

A fost odată, o femeie pe nume Baba Dochia. Aceasta avea un băiat pe nume Dragobete. Într-o zi, Dragobete s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui Dragobete, însă fără acordul Dochiei.

Cu scopul de a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagră şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”.

Citește și: Top 10 cele mai frumoase filme de dragoste de văzut de Dragobete în 2023

Fata a plecat la acel pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Deși avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina.

Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună- wowbiz.ro

Fiind foarte fericită, a plecat acasă, dar soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten. Tânăra l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.

După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum.

Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.

Tradiții și obiceiuri la români de ziua Babei Dochia

Cine a fost Baba Dochia? Tradiții, obiceiuri și superstiții

Cine a fost Baba Dochia? Tradiții, obiceiuri și superstiții

1. Potrivit tradiției, după zilele Babei Dochia, urmeazăalte 9 zile, mai blânde, numite „Zilele Moșilor”.

2. În luna februarie, flăcăii își aleg o zi a Babei și cum va fi ziua, așa vor fi soțiile lor.

3. Fiecare persoană alege un număr de la 1 la 9, iar în funcție de vremea din acea zi a lunii martie, așa va fi sufletul sau firea sa în anul respectiv.

4. În ultima zi a Babelor se afumă curțile și anexele gospădărești și se pregătesc alimente rituale numite „Mucenici” sau „Sfințișori”.

Citeste si: Larisa Uță, despre cum a început povestea de iubire între ea și Alin Oprea. “De la prima întâlnire i-am mâncat toți banii.”- kfetele.ro

Citeste si: Povestea emoționantă a cățelului-erou Fiki care și-a salvat stăpânul din calea puhoaielor de la Galați- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

5. Obiceiul simbolic al unor activități economice, printre care: scoaterea plugului la câmp, a stupilor de la iernat și semănatul răsadului de varză.

6. Confecționarea șnurului bicolor (alb-roșu) care reprezintă anotimpurile de bază ale anului, iarna respectiv vara.

7. Obiceiul de a bate pământul cu ciomege pentru a scoate căldura și pentru a alunga frigul.

Citește și: Dragobete 2023. Ce nu trebuie să faci de sărbătoarea iubirii? Aduce ghinion!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si