Generații de ascultători au auzit vocea gravă a lui Tudor Chirilă povestind, înaintea piesei „Hotel Cișmigiu”, despre o tânără care s-a prăbușit în casa liftului și ar fi rămas acolo ore întregi fără ajutor. Fata a existat. Se numea Neli Bejan, avea numai 18 ani și venise din regiunea Cernăuți pentru a studia la București.
Presa din noiembrie 1991 a consemnat tragedia, însă numele tinerei a fost uitat treptat. A rămas cântecul, a rămas clădirea, iar moartea ei s-a transformat într-o legendă urbană pe care foarte puțini o mai pot separa astăzi de faptele documentate.
Tudor Chirilă nu cântă, ci joacă începutul piesei „Hotel Cișmigiu”
Piesa „Hotel Cișmigiu” a apărut pe albumul omonim al formației Vama Veche, lansat în 1999.
Momentul seamănă mai degrabă cu un monolog teatral decât cu introducerea obișnuită a unui cântec. Vocea coboară, pauzele măresc tensiunea, iar detaliile sunt așezate în așa fel încât ascultătorul să vadă aproape coridorul întunecat și ușa deschisă spre gol.
Interpretarea nu este întâmplătoare.
În câteva fraze, actorul construiește un spațiu apăsător și anunță tragedia prin afirmația care avea să rămână în memoria publicului: „Nimeni n-a intervenit timp de 3 ore!”
Afirmația a fost repetată de-a lungul timpului și a devenit aproape inseparabilă de povestea Hotelului Cișmigiu. În cântec, însă, fata nu are nume. Este doar studenta basarabeană căzută în casa liftului.
În realitate, se numea Neli Bejan.
Citește și: VIDEO Parcul Cișmigiu, veșnicul dormitor al ciorilor
Cine a fost Neli Bejan, studenta venită din regiunea Cernăuți
Neli Bejan împlinise 18 ani pe 14 noiembrie 1991, cu numai câteva zile înaintea accidentului. Era studentă în anul al II-lea la Facultatea de Litere din București, secția Bibliologie, și venise din satul Dranița, raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți.
„A împlinit pe 14 noiembrie 18 ani. A venit din satul Dranița, regiunea Cernăuți, raionul Novoselnița să moară aici”, relata colega ei, Svetlana Ivantoc, pentru ziarul Libertatea, în noiembrie 1991.
Neli făcea parte dintr-o generație de tineri români din Basarabia și nordul Bucovinei care veniseră să studieze în România după prăbușirea regimului comunist. Entuziasmul „podurilor de flori” și discursurile despre reunirea culturală a românilor se loveau însă, la București, de o realitate dură.
Tinerii invitați să studieze în România nu aveau întotdeauna unde să locuiască. Unii dormiseră câteva zile în Gara de Nord, alții fuseseră înghesuiți câte șapte într-o cameră.
Părinții celor veniți din afara granițelor nu știau în ce condiții trăiau copiii lor. Aceștia le scriau acasă că totul era bine și că locuiau „la hotel”, pentru a nu-i îngrijora.
Cu numai o zi înaintea accidentului, Neli vorbise la telefon cu logodnicul său din Bucovina de Nord.
Îl rugase să le transmită părinților că era bine. În timpul vacanței de iarnă, cei doi urmau să se căsătorească, relata România liberă.Tatăl ei, Mihai Bejan, mai avea acasă doi băieți. Unul dintre ei își pierduse picioarele în urma unui accident. La câteva zile după telefonul prin care familia fusese liniștită, bărbatul avea să ajungă la București pentru a-și lua fiica acasă într-un sicriu.
Citește și: O nouă provocare din social media pune în pericol viețile tinerilor
Ușa liftului s-a deschis, dar cabina nu se afla la etaj
Accidentul s-a produs vineri, 22 noiembrie 1991, nu în decembrie 1992, așa cum a fost scris ulterior în mai multe articole care au reluat povestea.
În acea seară, Neli se afla la etajul al treilea al căminului. Coridorul era cufundat în întuneric, iar liftul clădirii avusese în repetate rânduri probleme de funcționare.
Ușa exterioară a ascensorului putea fi deschisă chiar dacă liftul nu se afla la nivelul respectiv. Crezând că în spatele ușii se găsește cabina, Neli a făcut un pas și s-a prăbușit în casa liftului.
„În hol, beznă. În lift, la fel. La III ușa era deschisă. Nu știm cum. Crezând că liftul este la etaj, Neli a pășit în gol”, povesteau colegii ei pentru Libertatea. Un student mărturisea că oricare dintre ei ar fi putut fi victima: „Puteam să fiu eu sau colega. A fost Neli”.
O altă relatare, publicată de Tineretul Liber, arăta că ascensorul avea de mai mult timp probleme tocmai la etajul al treilea. Pentru o perioadă, liftul nu mai oprise acolo. Ulterior, cabina începuse din nou să ajungă la etaj, însă mecanismul ușii exterioare nu funcționa normal, iar studenții o forțau uneori cu mâna.
Procuratura a deschis o anchetă, iar liftul a fost cercetat de specialiști ai întreprinderii „Ascensorul” și de experți în metrologie. După tragedie, pe ușă a fost lipit un avertisment: „Liftul oprit. Cercetare accident. Pericol de moarte”.
Avertismentul venise însă prea târziu.
Potrivit relatării din România liberă, Neli a mai trăit o zi după cădere și a murit la Spitalul de Urgență.
A rămas într-adevăr trei ore în casa liftului?
Cele trei ore reprezintă partea cea mai cunoscută, dar și cea mai greu de verificat a poveștii.
Tudor Chirilă spune în introducerea piesei că nimeni nu a intervenit timp de trei ore. Relatarea apare și în mărturiile recuperate ulterior dintr-un scurt documentar realizat de regizorul Florin Iepan, care era student la Regie și locuia în cămin în perioada respectivă.
Mai mulți foști studenți au povestit că Neli a rămas prinsă în interiorul casei liftului, agățată de un element din lemn, și că a strigat după ajutor și după mama sa. O studentă a declarat că ea fusese prima care îi auzise vocea. Muzica se auzea din mai multe camere, iar strigătele fetei nu fuseseră recunoscute imediat drept chemări de ajutor.
Un alt student ar fi intrat în clădire fără să știe ce se întâmplase. Din cauza întunericului, nu și-ar fi dat seama că lichidul de pe podea era sânge și că, mergând spre cameră, lăsa urme pe coridoarele căminului.
Aceste mărturii sunt cutremurătoare, dar trebuie făcută o delimitare importantă. Cele trei articole publicate imediat după accident, în noiembrie 1991, nu menționează un interval de trei ore. Ele confirmă că Neli a căzut în casa liftului, că în clădire era întuneric și că ascensorul era defect, însă nu precizează cât timp a trecut până când tânăra a fost găsită.
Durata de trei ore provine, așadar, din memoria foștilor studenți și din felul în care tragedia a fost transmisă ulterior prin documentar și cântec.
Hotelul în care pereții se mișcau când trecea autobuzul
În 1991, Hotelul Cișmigiu nu mai avea aproape nimic din eleganța clădirii interbelice. Numele de „hotel” putea chiar să-i inducă în eroare pe părinții studenților. În realitate, tinerii locuiau într-un imobil degradat, cu instalații defecte, coridoare întunecate și încăperi insalubre.
Ziariștii care au intrat în clădire după moartea lui Neli au descris pereți acoperiți de igrasie, găuri astupate cu plastilină, toalete încuiate sau imposibil de folosit și lipsa aproape permanentă a luminii pe holuri.
La trecerea unui autobuz sau a unui troleibuz, clădirea se zguduia atât de tare încât cineva intrat pentru prima dată putea crede că începuse un cutremur. Administratorul afirma că în cămin locuiau aproximativ 225-230 de studenți și că aceștia acceptaseră riscurile. O parte ar fi semnat declarații potrivit cărora stăteau acolo pe propria răspundere.
Studenții spuneau că nu mai făcuseră baie de o lună și că apa nu curgea. Apa călduță ajungea uneori abia în jurul orei trei noaptea. Cine avea rude sau prieteni în București se spăla la ei. Ceilalți se descurcau cum puteau.
Bursa oferită studenților veniți din afara granițelor era de aproximativ 4.000 de lei. Cartela de masă costa 3.600 de lei, iar cazarea încă 700. Pentru a mai păstra câțiva bani, mulți renunțau la cantină și găteau în camere.
„Câțiva cartofi și apă multă”, descria un student meniul zilnic. Altul spunea că, dacă și-ar fi dat bursa pe cartela de masă, nu ar mai fi avut bani să cumpere o floare pentru colega moartă.
Situația explică și tăcerea de dinaintea tragediei. O studentă mărturisea că tinerii nu chemaseră presa pentru a denunța condițiile deoarece se temeau că autoritățile sanitare ar fi închis căminul. Ar fi rămas în stradă.
Nu locuiau acolo fiindcă acceptau cu adevărat pericolul, ci pentru că nu aveau o alternativă.
Atmosfera descrisă de cântecul „Hotel Cișmigiu” nu a fost, prin urmare, o simplă invenție artistică. Mizeria, frigul, întunericul și teama din versuri apar aproape identic în reportajele scrise la câteva zile după accident.
Cristi Iacob a scris versurile, Tudor Chirilă le-a transformat într-un monolog
Versurile piesei „Hotel Cișmigiu” nu au fost scrise de Tudor Chirilă și nici de un alt membru al formației Vama Veche.
Autorul lor este actorul Cristi Iacob, care locuise timp de aproximativ șase luni în clădire, pe vremea când aceasta era folosită drept cămin studențesc. El a cunoscut direct condițiile din interior și a scris textul inspirându-se din moartea studentei basarabene.
Cristi Iacob a povestit că, deși perioada avea și o latură boemă, studenții trăiau în condiții insalubre, iar accidentul fusese posibil deoarece ușile ascensorului rămâneau deschise. În descrierea sa, întregul hotel era „un dezastru”.
Tudor Chirilă a explicat că membrii formației au preluat versurile care circulau în mediul Facultății de Teatru și le-au așezat pe muzica piesei „Hotel California” a formației Eagles. Textul nu este o traducere a hitului american, ci o poveste românească, născută din experiența studenților care locuiseră în fostul hotel.
Astfel, cântecul a fost creat la întâlnirea dintre două experiențe actoricești. Un actor, Cristi Iacob, a scris versurile. Alt actor, Tudor Chirilă, a transformat începutul lor într-un moment de teatru sonor.
Piesa a împiedicat tragedia să dispară complet. Generații întregi au reținut cele trei ore, liftul și numele Hotelului Cișmigiu, dar nu și numele fetei. Neli Bejan a rămas „studenta basarabeană”.
„Atât: a murit o studentă”
La câteva zile după accident, în fața intrării în cămin erau agățate o năframă și patru flori. La parter, lângă ușa liftului, ardeau lumânări. Catafalcul fusese amenajat la primul etaj. Până acolo se mai putea vedea pe unde pășeai. De la primul etaj în sus, relata ziaristul de la Libertatea, clădirea era din nou cufundată în beznă. Unele becuri fuseseră montate abia după accident, la insistențele unui cadru universitar.
Studenții și profesorii de la Litere au făcut o chetă și au strâns aproximativ 20.000 de lei. O studentă a pregătit coliva. Pe stradă au găsit un preot care a acceptat să țină slujba. Coroanele erau făcute din flori de hârtie.
Pentru transportul trupului spre Cernăuți era nevoie de bani, de un vehicul și de formalități pe care colegii fetei încercau să le rezolve aproape singuri. Un om de afaceri din Slobozia a cumpărat sicriul și s-a oferit să achite drumul până la Cernăuți, relata România liberă.
Tatăl lui Neli repeta o singură rugăminte, pe care o așternuse și într-un memoriu adresat Ministerului Învățământului: măcar cei rămași acolo să nu mai pățească la fel.
Conducerea Universității lipsea de la ceremonie, potrivit reporterului. Din biroul administratorului se auzea muzică rock, iar atunci când i s-a cerut să oprească radioul, acesta ar fi răspuns indignat.
Tineretul Liber a publicat relatarea despre accident sub un titlu care rezuma cruzimea cu care nenorocirea fusese absorbită de cotidian: „Atât: a murit o studentă”.
„Încolo, ridicări din umeri, chitanțe pentru justificări, beznă, degradare, gunoaie”, descria autorul articolului atmosfera din cămin. Viața studenților urma să continue în aceeași clădire, lângă același lift și în aceleași condiții.
Din documentele consultate nu reiese care a fost rezultatul final al anchetei Procuraturii și nici dacă o persoană sau o instituție a fost trasă la răspundere pentru moartea lui Neli.
De la clădirea în ruină la renașterea Hotelului Cișmigiu
Clădirea fusese ridicată la începutul secolului trecut, sub numele Palace Hotel, fiind proiectată în 1912 de arhitectul Arghir Culina pentru inginerul Nicolae Pissiota. Hotelul avea aproximativ 200 de camere și fusese conceput ca unul dintre marile edificii hoteliere ale Bucureștiului de atunci.
După naționalizare, clădirea a trecut prin decenii de utilizare și degradare, fără intervenții suficiente pentru a-i proteja structura și interioarele. A funcționat alternativ ca hotel și cămin, iar la începutul anilor ’90 a ajuns să găzduiască studenți, deși presa vremii descria imobilul ca fiind într-o stare critică.
După ce a fost închis, edificiul a rămas o perioadă în ruină. A fost cumpărat în 2004 de un grup spaniol, iar lucrările de reabilitare au început în 2009.
Starea interiorului era atât de gravă încât nu mai putea fi vorba despre o restaurare clasică. Fațadele vechi au fost consolidate și refăcute, pentru ca imobilul să-și păstreze imaginea istorică, însă mare parte din construcția interioară a fost demolată și reconstruită. Curtea interioară a primit fațade noi, cu un limbaj arhitectural contemporan.
Hotelul Cișmigiu a fost redeschis în decembrie 2012, la aproximativ un secol de la prima inaugurare, în urma unei investiții de circa 15 milioane de euro.
Astăzi, clădirea funcționează ca hotel de patru stele, cu 60 de apartamente, terasă, săli pentru evenimente și spații comerciale și culturale.
Hotelul actual păstrează numele și chipul exterior al edificiului vechi, dar nu și interiorul în care au locuit studenții. Coridorul cufundat în întuneric, ușa defectă și casa liftului în care a căzut Neli Bejan nu mai există în forma din 1991.
Locul a renăscut și a devenit un reper al industriei ospitalității din centrul Bucureștiului. Fațada restaurată amintește de eleganța vechiului Palace Hotel, în timp ce piesa formației Vama Veche păstrează imaginea celeilalte perioade: anii în care aceeași clădire fusese redusă la o ruină locuită.
Între aceste două imagini se află povestea unei fete.
Neli Bejan avea 18 ani, urma să se căsătorească și venise la București pentru a învăța. Hotelul Cișmigiu a primit o viață nouă. Cântecul a supraviețuit. Numele fetei din casa liftului a fost însă la un pas să se piardă.
