Copil de 9 ani, lovit de un camion în timp ce era pe o trotinetă electrică. Minorul din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital

Un minor a murit după ce a fost lovit de o mașină, în Bihor.

(Sursa foto: Info - Trafic Bihor)

Accidentul a avut loc la intersecţia unei străzi din localitatea Mureşenii Bârgăului cu Drumul Naţional 17, în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Gravul accident a avut loc joi după-amiaza, atunci când minorul de 9 ani a fost acroșat de un camion condus de un bărbat de 36 de ani, din Botoșani.

Alarma s-a dat joi după-amiaza pe un drum național, după ce un copil a ajuns să fie grav rănit. Minorul se plimba pe o trotinetă electrică când a fost lovit de un autotren.

Citește și: Trei răniți, după ce două mașini s-au ciocnit violent, în Piatra Neamț. Unul dintre autoturisme a fost proiectat direct în scara unui bloc

Imediat după impact, la fața locului au ajuns oamenii legii și un echipaj medical de terapie intensivă al SMURD.

Primele investigații au arătat că minorul a suferit leziuni şi traumatisme severe la nivelul picioarelor, astfel că a fost chemat în sprijin un elicopter SMURD, care l-a transportat pe copil la o clinică de chirurgie pediatrică din Târgu Mureş.

În același timp, polițiștii l-au testat pe șoferul camionului cu aparatul etiloest, rezultatul fiind zero.

Iar acum continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat.

Citește și: VIDEO Imagini șocante la Timișoara. Un copil pe trotinetă electrică, la un pas de tragedie

Ce spun oamenii legii 

„Astăzi, 3 septembrie, poliţiştii Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Mureşenii Bârgăului.

Din primele verificări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că un minor de 9 ani, care se deplasa cu o trotinetă electrică pe o stradă laterală, la intersecţia cu Drumul Naţional 17, ar fi fost acroşat de un autotren care se deplasa pe direcţia Bistriţa-Vatra Dornei şi care era condus de un bărbat de 36 de ani, din judeţul Botoşani. În urma accidentului, minorul a fost rănit şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri