Doi copii au rămas orfani după ce părinții lor au fost "absorbiți" în scurgerea unui jacuzzi dintr-o vilă de lux

Tragedie într-o stațiune din Valencia

(Sursa foto: Facebook)

Tragedie într-o stațiune turistică din Spania: doi soți au murit într-un accident incredibil petrecut în vila de vacanță în care se aflau.

Britanica Thomasina Tobin, în vârstă de 51 de ani, mamă a doi copii, a decedat în timp ce încerca să-și salveze soțul, Patrick Tobin, în vârstă de 48 de ani, după ce acesta a rămas blocat sub apă într-o cadă de hidromasaj, potrivit Daily Mail.

Tragedia a avut loc într-un centru spa dintr-o vilă de lux, unde cuplul londonez își petrecea vacanța pe Colina del Sol, Valencia, conform poliției spaniole.

Trupurile fără viață a celor doi soți au fost descoperite de cei doi fii ai lor, de 14 și 16 ani. Conform sursei citate, adolescenții sunt amândoi copii cu nevoi speciale.

Anchetatorii cred că britanicii au fost victimele unei "capcane prin aspirație", care apare atunci când un aspirator puternic provenit de la scurgerea unei căzi cu hidromasaj sau a unei piscine prinde corpul, părul sau hainele unei persoane sub apă.

Potrivit presei spaniole, Thomasina și Patrick Tobin au suferit stopuri cardiace fatale după ce au rămas blocați în jacuzzi-ul vilei lor de vacanță din complexul rezidențial Cap Blanc din Cullera, Valencia.

Ancheta poliției spaniole examinează dacă sistemul de hidromasaj al căzii a creat un efect puternic de aspirație care i-a prins în apă în timp ce încercau cu disperare să se elibereze.

Ziarul Las Provincias din Valencia a relatat că datele preliminare post-mortem indică faptul că stopurile cardiace ar fi putut fi cauzate de "un stres acut în urma epuizării fizice și a disperării momentului”.

O altă ipoteză este aceea că unul dintre soți ar fi putut fi electrocutat de o presupusă defecțiune a jacuzzi-ului, celălalt murind în timp ce încerca să-i salveze.

Conform anchetei preliminare, trupurile fără viață ale cuplului de britanici au fost descoperite la mai bine de 12 ore după deces de cei doi copii ai lor.

Autopsiile efectuate asupra lui Patrick Tobin, originar din Noua Zeelandă, și a soției sale, din comitatul Monaghan, Irlanda, au exclus ipoteza unei crime și nu au fost detectate nici semne de efracție sau activitate suspectă pe camerele CCTV din apropiere.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri