Bogdan Boiţă şi Costin Ciucă, doi inspectori din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Bucureşti, se află în prezent sub control judiciar. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au luat această decizie în cazul celor doi pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită.

Conform unui comunicat la DNA,  ”procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 12 februarie 2022, faţă de inculpaţii BOIŢĂ BOGDAN şi CIUCĂ COSTIN ŞTEFĂNIŢĂ, inspectori în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Bucureşti, în sarcina cărora

s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată”.

În perioada 05- 11 februarie 2022, Boiţă Bogdan şi Ciucă Costin Ştefăniţă ar fi acceptat de la trei oameni de afaceri (martori în cauză), sumele de 12.000 lei, 20.000 lei respectiv 15.000 lei, pentru ca, în urma controalelor fiscale pe care le efectuau, aceştia să nu dispună suspendarea activităţii societăţilor celor trei administratori, ca urmare a constatării unor nereguli.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro

Sumele de 12.000 lei şi 20.000 lei ar fi fost primite de cei doi inspectori Antifraudă în perioada 05- 10 februarie 2022, iar restul de 15.000

lei, ar fi fost remis inculpaţilor Boiţă Bogdan şi Ciucă Costin în data de 11 februarie 2022, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Citeste si: Prima Casă 2022: Anunţ important făcut de Ministerul de Finante privind garantiile pentru Noua Casă 2022

În ce constă măsura controlului judiciar

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care:

 

  • să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,
  • să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar,
  • să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta.

 

Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Citeste si: Sorin Cîmpeanu, anunț de ultimă oră despre reintroducerea trimestrelor şcolare: „Nu ştiu dacă este o coincidenţă sau nu, dar, din 1998, calitatea sistemului de învăţământ a scăzut”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si