Close sidebar
Close sidebar

Drăgaica 2022: Pe ce dată pică şi ce tradiţii se respectă în această zi?

Drăgaica 2022. În fiecare an pe data de 24 iunie sărbătorim ziua de Sânziene sau Drăgaica, cum i se mai spune în popor.

Alexandra Bercea,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Drăgaica 2022.  În plan religios Sânzienele se asociază cu sărbătoarea religioasă a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. În calendar avem astfel cruce cu roșu, ceea ce înseamnă o zi de mare sărbătoare în care nu se spală, nu se merge la câmp și nu se fac treburi casnice. 

Cine sunt Sânzienele

Conform credinței populare în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar Sânzienele ies și joacă dansul ielelor în locuri ferite de ochii lumii, ascunse sau retrase. Dansul acesta nu poate fi observat de nimeni fiindcă cel sau cea care va îndrăzni să-l privească se va îmbolnăvi și nu se va mai putea vindeca.

Dacă ne luăm după legende, Sânzienele sunt ființe extraordinar de frumoase, asemenea unor zâne, care trăiesc în păduri sau pe câmpii. În noaptea de Sânziene se prind în horă, cântă și dansează. Acestea conferă plantelor și buruienilor întrebuințări deosebite, astfel că vor putea fi folosite pentru a trata anumite afecțiuni. Mai mult Sânzienele apără holdele de grindină, aduc rod semănăturilor, ursesc fetele de măritat și contribuie la înmulțirea plantelor și a animalelor.

Totuși, dacă nu respecți cum se cuvine ziua lor, Sânzienele te pot pedepsi și pot aduce asupra ta boală și neputință. Totodată, Sânzienele pot stârni vârtejuri și vijelii, pot aduce grindină și pot lăsa plantele și florile fără leac și fără miros.

Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: Calendar ortodox 2022 iunie: Cele mai importante sărbători

La răsăritul zilei de Sânziene soarele se spală pe față: cine se uită la el cu atenție vede curgând apă jos sub înfățișarea unor raze lungi, luminoase.

Obiceiuri și tradiții de Sânziene.

Ce obiceiuri există în ziua de Sânziene.

Obiceiurile și tradițiile de Sânziene sunt diverse și numeroase, în funcție de zona geografică a țării și influențele specifice regiunii. Aceste obiceiuri și tradiții se practică fie pentru bunul mers al treburilor, fie pentru a atrage norocul și belșugul, dar și pentru aflarea ursitei sau pentru grăbirea măritișului.

Astfel, în unele regiuni ale țării, mai ales în zonele rurale, fetele merg la cules de sânziene pentru a împleti coronițe din flori de sânziene. Aceste coronițe le aruncă mai apoi peste casă. Dacă coronița rămâne agățată și nu cade e semn că acolo, în curând, va avea loc o nuntă. Unele fete păstrează câteva flori și pentru a le pune sub pernă, sperând că noaptea își vor visa ursitul.

Superstiții de Sânziene

Așa cum orice sărbătoare are superstițiile ei, așa și ziua de Sânziene vine cu diverse superstiții care mai de care. Unele superstiții se referă la vreme, altele la recoltă, iar o parte din ele fac referire la bunul mers al lucrurilor și al treburilor.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Se spune astfel că dacă plouă în ziua de Sânziene e semn de belșug: se va face porumb, vin, o seamă de bucate.

Citeste si: Pe ce dată sunt Sânzienele 2022?

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI