Examenul de BAC, amânat în Franța din cauza caniculei! Măsurile luate de autoritățile franceze

Foto simbol

(Sursa foto: PixaBay)

Temperaturile extrem de ridicate din vestul Franței au condus la amânarea și reprogramarea probelor orale ale examenului de bacalaureat.

Potrivit informațiilor transmise de Le Figaro și France Info, în Franța, temperaturile ridicate au determinat autoritățile să adopte măsuri de urgență. Presa străină relatează că este pentru prima dată în istorie când Franța amână și reprogramează examenul de bacalaureat, din cauza caniculei.

Citește și: Familia lui Lionel Messi, despre starea tatălui marelui fotbalist: „Se află sub supraveghere medicală”

Examenul de BAC, amânat în Franța din cauza caniculei

Decizia de a amâna cu o săptămână probele orale ale examenului de bacalaureat care urmau să fie susținute pe 22 și 23 iunie, a fost luată de rectoratul din Poitiers. Cei 4,500 de elevi din 84 de unități de învățământ au fost anunțati încă de joi, 18 iunie, că examenul oral de BAC a fost amânat din cauza căldurii.

Autoritățile franceze au declarat că amânarea a fost necesară, pentru ca examenele să se desfășoare în condiții suportabile, atât pentru candidați, cât și pentru profesori.

Citește și: Noua amenințare a Rusiei către Ucraina! Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov: „Lovituri masive”

Ministerul Educației din Franța a fost de acord cu decizia rectoratului din Poitiers de a amâna bacalaureatul, oferind permisiunea ca probele orale ale bacalaureatului și oralul de franceză să fie reprogramate ulterior, local, „cu câteva ore sau cu câteva zile”, acolo unde căldura din centrele de examen devine prea greu de suportat, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, care pot petrece șase-șapte ore pe zi în sălile de examen

„Dacă temperatura dintr-un centru de examen este prea ridicată, vom permite la nivel local decalarea cu câteva ore sau cu câteva zile a probelor care se desfășoară după-amiaza, în clădirile prea calde”, a declarat Édouard Geffray, ministrul Educației, în urma unei reuniuni interministeriale dedicate valului de căldură. Ministrul a declarat, de altfel, că amânarea examenelor sau închiderea unor școli trebuie să rămână soluții de ultimă instanță, dar a subliniat faptul că adaptate programul, orele de primire a elevilor și modul de funcționare al unităților de învățământ pot fi adaptate în funcție de situația meteorologică din fiecare

zonă.

Citește și: Selecționerul Paraguayului: „Puteți să trageți în mine, dar nu în ei”. Gustavo Alfaro a răbufnit înainte de meciul cu Turcia de la Cupa Mondială

În Franța, probele scrise ale bacalaureatului au fost programate dimineața, tocmai pentru a evita orele cu temperaturi foarte ridicate.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri