Un focar de hepatita A a fost identificat de către autorităţile de sănătate publică într-un bloc de locuinţe sociale din Alba Iulia.
Opt persoane au fost diagnosticate cu hepatita A, afecțiune caere popular este cunoscută drept „boala mâinilor murdare”. De asemenea, mai multe persoane care au intrat în contact cu persoanele bolnave urmează să fie vaccinate.
„Focarul este declarat de la trei cazuri. Am făcut anchetă epidemiologică deja şi am identificat contacţi, care, mâine, (vineri- n.r.) urmează să fie vaccinaţi. Ei se vor autoizola”,
Citește și: Bombă de 70 de kg, descoperită în Vaslui. Proiectilul era folosit de aviație în Al Doilea Război Mondial
Acesta spune că o anchetă este dificil de realizat în comunitatea respectivă și că în zonă nu sunt probleme privind alimentarea cu apă.
Șapte dintre pacienți sunt minori.
„DSP Alba va pune la dispoziţia medicului de familie necesarul de doze de vaccin în eventualitatea în care se vor depista alţi contacţi în cadrul anchetei epidemiologice”, a declarat directorul instituţiei, Alexandru Sinea.
Autorităţile urmează să ia măsuri în acest caz pentru dezinfecţia şi curăţarea spaţiilor.