Ceremonia a fost una privata si a avut loc miercuri. Au participat doar rudele si cativa prieteni apropiati ai cantaretului, a anuntat BBC miercuri, citand o declaratie a familiei indoliate.

" Familia lui George Michael multumeste fanilor din lumea intreaga pentru numeroasele lor mesaje de iubire si de sprijin. Va rugam sa respectati intimitatea familiei in aceasta perioada, pentru ca membrii ei sa poata sa isi continue vietile private, departe de intruziunile presei", se afirma in acel comunicat.

Potrivit tabloidului The Sun, administratorii cimitirului in care a fost inmormantat George Michael, Highgate Cemetery, aflat in nordul Londrei, au fost asaltati cu intrebari referitoare la data la care urma sa aiba loc inhumarea celebrului artist. Administratorii au publicat pe site-ul cimitirului o scurta declaratie in care au transmis internautilor ca nu pot sa le dezvaluie niciun fel de informatii.

Intarzierea inmormantarii lui George Michael- determinata de o ancheta a Politiei si de realizarea unor teste toxicologice- a depasit precedentul record in materie, stabilit in urma cu un deceniu de o alta legenda a muzicii. La inceputul anului 2007, disputele aparute intre rudele lui James Brown au determinat amanarea inmormantarii starului american, supranumit "nasul muzicii soul". James Brown, care a murit pe 25 decembrie 2006, a fost in cele din urma inmormantat pe 10 martie 2007, la 75 de zile dupa deces.

Cantaretul britanic George Michael a murit din cauze naturale, a confirmat un anchetator. Starul pop a suferit de cardiomiopatie cu miocardita si steatoza, potrivit lui Darren Salter, un anchetator din Oxfordshire.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"- wowbiz.ro

George Michael a murit la varsta de 53 de ani, pe 25 decembrie, in casa lui din Goring-on-Thames, Oxfordshire.

Inmormantarea celebrului artist a fost amanata timp de aproape trei luni, intrucat prima examinare post-mortem a furnizat rezultate "neconcludente", iar autoritatile au avut nevoie de rezultatele testelor toxicologice.

George Michael s-a nascut pe 25 iunie 1963 in Fincheley, o suburbie din nordul Londrei. Originar dintr-o familie greaca de origine cipriota, numele lui real a fost Georgios Kyriacos Panayiotou.

A lansat albume de succes, intre care "Faith" si "Listen Without Prejudice Vol.1". Acesta din urma a depasit vanzarile realizate de albumul "Faith" in Marea Britanie, dar, in pofida acestui succes, George Michael a pierdut un proces cu casa de discuri Sony, pe care artistul il initiase deoarece nu era multumit de campania de promovare a acestui material discografic.

Sapte piese ale lui George Michael au ajuns pe primul loc in topul din Marea Britanie. Printre cele mai cunoscute single-uri ale sale se numara "Careless Whisper", "One More Try", "Freedom" si "Father Figure".

Artistul britanic a fost recompensat de-a lungul anilor cu numeroase trofee si distinctii, inclusiv cu doua premii Grammy si trei Brit Awards.


 

Sursa: News.ro


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si