In articol:
Niciun început de an școlar, fără un triaj epidemiologic. Este regula clară care se aplică imediat după finalizarea vacanței de vară în școli și grădinițe. De altfel, este și metoda de prevenție care îi ajută pe inspectorii sanitari să împiedice răspândirea unor boli contagioase și parazitare.
Simona Pârvu, director INSP: „Constă în anamneză, adică întrebăm copilul dacă are vreun senm sau un simptom deosebit față de starea lui de sănătate, se măsoară temperatura, se examinează cavitatea bucală și desigur tegumentele.”
Rezultatele acestor controale sunt, de la an la an, tot mai uluitoare: analiza 2022-2023 arată că mai bine de 2% din totalul copiilor întorși din vacanță, prezintă simptomele unei afecțiuni.
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
Simona Pârvu, director INSP: „Pediculoza și anginele ocupă primul loc din bolile pe care le-au depistat, boli infecto-contagioase și parazitare într-un număr de puțin peste 8.000 de elevi din cei 1.752.000.”
Infestarea cu păduchi se află în topul celor mai întâlnite probleme ale elevilor
În ultimii ani, infestarea cu păduchi a fost mereu în topul celor mai întâlnite probleme ale celor mici în special din cauza contagiozității foarte mari pe care o presupune această afecțiune.
Simona Pârvu, director INSP: „Din punct de vedere al pediculozei important e să nu schimbăm obiectele personale precum căciul, șepci între noi.
Păduchii se răspândesc repede într-un mediu aglomerat. Școala este un loc propice pentru așa ceva, însă la fel de riscante sunt și activitățile extrașcolare efectuate într-o colectivitate. Sporturile precum atletismul, înotul sau gimnastica reprezintă și ele un risc major pentru răspândirea acestor paraziți. Iar odată descoperită infestarea trebuie început un tratament preventiv pentru toți cei care au intrat în contact cu pacientul infestat.
Simona Pârvu, director INSP: „Poate fi tratată cu ușurință cu ajutorul unor șampoane care se găsesc în farmacii. Toți copiii contacți să facă tratamentul în același timp. Nu e nicio rușine să ai o asemenea boală, să ai o infestare cu paraziții.”
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
O îngrijire corespunzătoare îi poate ajuta pe cei mici să scape de paraziți în maximum o săptămână. Însă prevenția aplicată pe termen lung este singura care poate să țină la distanță parazitul, indiferent de situație.