Legea ANI a fost promulgată și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Președintele României a promulgat controversata Lege ANI, urmând acum să fie publicată în Monitorul Oficial, dar și să ducă la demiterea șefului USR, Dominic Fritz.
Toodată, Nicușor Dan a precizat și că, deși a promulgat legea, își menține argumentele din sesizarea de neconstituționalitate pe care a înaintat-o Curții Constituționale.
„Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamentul României. Îmi mențin în continuare argumentele din sesizarea de neconstituționalitate pe care am înaintat-o Curții Constituționale”, a transmis Nicușor Dan într-o declarație de presă publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale.
El a continuat spunând că dacă nu exista presiunea timpului, care ar putea duce la pierderea fondurilor din PNRR, ar fi trimis proiectul la reexaminare.
„Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR din cauza neadoptării acestei legi și ar fi existat timpul necesar pentru dezbatere, aș fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare. Nu ne permitem să nu accesăm aceste fonduri și nici nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României în plan extern”, a mai spus președintele.
Însă, a mai cerut Parlamentului că toamna să vină cu o aprofundare a legii și a discuțiilor pe această temă.
„Cer Parlamentului ca, în sesiunea de toamnă, să reia și să aprofundeze discuțiile asupra acestei legi. Integritatea este un subiect mult prea important pentru societate și trebuie transpus într-o lege aflată dincolo de orice suspiciuni și interpretări”, a conchis președintele.
Decizia lui Nicușor Dan va duce acum la demiterea lui Dominic Fritz din funcția de primar al Timișoarei.
„Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea.
Reamintim că Dominic Fritz este primar în Timișoara după alegerile locale din septembrie 2020 și președinte USR din iunie 2025.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.