Mama fetiței salvată de pe o șosea din București are acum dosar penal. Ce a spus după ce un motociclist i-a luat copila dintre mașini
S-au luat primele măsuri în cazul fetiței de doi ani găsită pe șoseaua Mihai Bravu din București.
După ce cazul fetiței de doi ani salvată de pe o arteră aglomerată din București a ajuns public, DGASPC și oamenii legii s-au autoseziat.
Astfel că acum mama copilei a ajuns față în față cu polițiștii. Femeia a fost dusă la audieri, iar ulterior pe numele ei s-a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorilor.
Citește și: Un copil de doi ani, salvat de un motociclist, după ce a ajuns pe un bulevard intens circulat din Capitală. Părinții, drogați și atenți la telefoane
Ancheta este în curs
O anchetă este acum în curs sub atența observație a polițiștilor, dar și a celor de la DGASPC. Asta după ce, conform observatornews.ro, mama le-ar fi spus oamenilor legii că era în parc cu cei doi copii când s-a întâmplat totul.
Mai exact, femeie a declarat că a lăsat-o pe minora de doi ani în grija fetei mai mari, care, atenție, are doar patru ani.
Așa că, având încredere în copilul mai mare, mama și-a cufundat atenția în telefonul mobil până când, înapoi lângă ea s-a întors doar fiica de patru ani.
Totul a durat doar câteva minute. Destul, însă, ca mezina să ajungă fix în fața mașinilor, fiind salvată în ultima clipă de un motociclist.
Citește și: Minoră de 14 ani, lovită pe o trecere de pietoni în Râmnicu Vâlcea. Fata a ajuns la spital
Între timp, femeia spune că o căuta prin parc, deși salvatorul micuței i-a adus-o în brațe venind dispre șosea. De asemenea, scuteristul spune că a găsit-o pe femeie atentă la telefon și fiind sub influența substanțelor interzise.
Totodată, aceeași sursă menționată anterior spune că acum, după audieri, femeii i s-a recomandat un control psihiatric. De specificat fiind faptul că până la recentul incident, familia nu a fost implicată în alte evenimente şi nici nu s-a confirmat faptul că aceasta ar fi consumat substanţe interzise.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.