Close sidebar
Close sidebar

Leul din Berlin ar fi, de fapt, un mistreț. După mai multe căutări, alarma a fost ridicată

În urma analizării cu atenție a filmărilor, autoritățile au concluzionat că nu este vorba despre un leu aflat în libertate, în Berlin. Cel mai probabil este un mistreț, nu un leu.

Alexandra Bercea,

Leul din Berlin ar fi, de fapt, un mistreț. După două zile de căutări, alarma a fost ridicată

[Sursa foto: fotojet]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

”Pornesc de la principiul că nu există pericol la Berlin şi în împrejurimi ”, a declarat Michael Grubert, primarul comunei situate în sud-vestul Berlinului.

,,Probabil este vorba despre un mistreţ”

Căutările au fost încetate la anunțul primarului. De asemenea, acesta a precizat faptul că experții independenți au estimat pe baza înregistrărilor video, faptul că ” probabil este vorba despre un mistreţ ”. 

Împreună cu oamenii legii a fost luată această decizie  de a fi ridicată alarma.

Leul din Berlin ar fi, de fapt, un mistreț.

După două zile de căutări, alarma a fost ridicată

[Sursa foto: Pixabay]

”Autorităţile rămân atente, iar în cazul unei evoluţii a situaţiei sunt capabile ca în orice moment să revină în acţiune”, a declarat Michael Grubert.

Citește și: Un leu a scăpat pe străzile Berlinului. Autoritățile i-au îndemnat pe oameni să rămână în case

Doi trecători se pare că sunt cei care au văzut și filmat fiara, în noaptea de miercuri spre joi. Poliția a tras concluzia că au identificat o leoaică, potrivit filmulețului.

Citeste si: Ți se rupe sufletul. Ce mesaje de adio a lăsat secretara-șefă de la UMF, înainte de a fi găsită moartă într-un lac din Capitală. Fiul femeii avea telefonul închis- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: Gemenii dați dispăruți în Târgu Jiu au fost găsiți în Arad. Își închiriaseră o garsonieră și urmăreau știri despre ei- antena3.ro

În aceeași noapte, polițiștii au crezut că au văzut apoi animalul. În această căutare au fost implicați peste 100 de poliţişti, susţinuţi de veterinari şi vânători. S-au folosit elicoptere, drone şi camere termice.

Locuitorii din mai multe comune de la periferia capitalei Germaniei şi din sud-vestul Berlinului au fost îndemnaţi să evite zonele cu vegetaţie, numeroase în cartiere rezidenţiale vizate, care se întind până în apropierea selectului oraş Potsdam.

,,Lucrăm pornind de la ipoteza că animalul este o leoaică"

Locuitorii au fost avertizați joi de către poliția germană să rămână în casă în anumite zone, deoarece o leoaică este în libertate în partea de sud-vest a capitalei germane.

"În prezent, lucrăm pornind de la ipoteza că animalul este o leoaică", a transmis un purtător de cuvânt, potrivit Reuters.

În videoclipul postat pe Twitter miercuri dimineață, se arată o leoaică într-o pădure din zona Kleinmachnow.

Leul din Berlin ar fi, de fapt, un mistreț. După două zile de căutări, alarma a fost ridicată

[Sursa foto: Pixabay]

Citeste si: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul Melissei, fiica lui Alin Oprea, pentru tatăl ei. Larisa Oprea abia acum l-a făcut public printre lacrimi: "Dacă o data în viața ta spuneai adevărul..."- radioimpuls.ro

Citeste si: Gemenii dați dispăruți în Târgu Jiu au fost găsiți în Arad. Își închiriaseră o garsonieră și urmăreau știri despre ei- antena3.ro

„Vă rugăm să evitați să ieșiți din casă din cauza unui animal sălbatic scăpat în zona Kleinmachnow, Teltow & Stahnsdorf (PM) și, de asemenea, să vă aduceți animalele de companie în casă.

Colegii noștri sunt la fața locului și verifică situația ”, a anunțat joi poliția locală pe pagina de Twitter.

Operaţiunea poliţiei care a început peste noapte, cu participarea a două elicoptere, a fost extinsă în primele ore ale zilei de joi, în timp ce 100 de agenţi, cu puşti cu tranchilizante, caută animalul sălbatic evadat.

Citește și: VIDEO- Paradisul pisicilor: o tânără a construit o vilă luxoasă pentru 100 de feline

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI