Radu Duda, devenit ulterior Principele Radu de Romania, sotul Principesei Margareta, provine dintr-o familie de medici din Iasi, dar a ales initial o cariera in teatru si film, intrand al patrulea la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica din Capitala, in 1984.

Dupa ce si-a pierdut tatal acum 17 ani, principele a ramas in legaturi foarte stransa cu mama lui, Gabriela, un reputat medic din Iasi, pe care o viziteaza in masura posibilitatilor.
De altfel, in ziua in care Gabriela Duda a implinit 75 de ani, Radu de Romania a transmis un mesaj emotionant despre mama lui, practic soacra Principesei Margareta.
" Dacă tatăl meu ar fi trăit, ei ar fi aniversat peste numai câţiva ani şaizeci de ani de căsătorie. Părinţii mei s-au căsătorit la o vârstă fragedă şi şi-au petrecut cu discreţie şi armonie cea mai mare parte a vieţii împreună. Fratele meu şi cu mine suntem mândri şi fericiţi să o avem pe mama alături, admirându-i neîncetat modelul de discreţie, rafinament, inteligenţă, afecţiune şi erudiţie cu care ne-a obişnuit de când ne ştim. Mama a fost un eminent medic specializat în laborator clinic şi a servit medicina ieşeană timp de patru decenii. Mii de pacienţi sunt, alături de prietenii ei şi de familie, cu gândul la ea în ziua aceasta aniversând o atât de frumoasă vârstă!", a marturist fostul actor.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si