Close sidebar
Close sidebar

Marea Britanie nu va avea negocieri comerciale cu UE înainte de Brexit. Comisarul european pentru Comerţ avertizează

Comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, a declarat că Marea Britanie nu poate începe negocierile privind acordurile comerciale cu Blocul comunitar până la încheierea procesului de părăsire a UE, relatează BBC News online.

,


DISTRIBUIE
acest articol

După Brexit, Marea Britanie ar deveni "o a treia ţară" în termeni UE, a mai spus aceasta, ceea ce implică faptul că activităţile de comerţ se vor desfăşura în baza normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, până la finalizarea unui nou acord, scrie Mediafax.

Malmstrom a subliniat că discuţii detaliate privind noua relaţie a Marii Britanii cu UE ar trebui să înceapă doar după procesul privind părăsirea Blocului comunitar de către acesta la nivel politic.

"Sunt de fapt două negocieri. Mai întâi părăsiţi comunitatea, şi apoi negociaţi noua relaţie, oricare ar fi ea", a spus aceasta.

" Referendumul- de care bineînţeles luăm act şi îl respectăm- nu are niciun efect legal. Mai întâi trebuie să existe o notificare, pe care următorul premier o va face, sper, repede. Şi apoi poate începe acel proces", a adăugat comisarul european pentru Comerţ.



Întrebată dacă derularea unui asemenea proces nu ar afecta economiile tuturor statelor membre UE, Malmstrom a spus că da, dar că "votul a fost foarte clar".

Citeste si: Salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025. Cu cât vor crește veniturile angajaților și cine va beneficia de bani mai mulți- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: Fructul care pune în funcțiune activitatea creierului și curăță celula nervoasă. Medicul Vlad Ciurea: „Este formidabil”- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI