Close sidebar
Close sidebar

Meteorologii avertizeaza: canicula si instabilitate atmosferica pentru zilele de 1 si 2 iulie

Administratia Nationala de Meteologie a emis vineri o avertizare de canicula, disconfort termic accentuat si instabilitate atmosferica valabila pentru zilele de 1 si 2 iulie.

A.S.,


DISTRIBUIE
acest articol

 

În intervalul menţionat, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic se va accentua treptat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului.
Îndeosebi în zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.
Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.

În intervalul menţionat, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic se va accentua treptat.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului.

Citeste si: Ți se rupe sufletul. Ce mesaje de adio a lăsat secretara-șefă de la UMF, înainte de a fi găsită moartă într-un lac din Capitală. Fiul femeii avea telefonul închis- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: Gemenii dați dispăruți în Târgu Jiu au fost găsiți în Arad. Își închiriaseră o garsonieră și urmăreau știri despre ei- antena3.ro

Îndeosebi în zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI