Moșii de toamnă 2022. În prima sâmbătă din luna noiembrie, în Biserica Ortodoxă, are loc sărbătoarea prin care se pomenesc cei adormiți. În popor, această zi mai poartă și numele de Moșii de toamnă.

Pe 5 noiembrie, românii fac pomenirea morților cunoscută și sub denumirea de Moșii de toamnă 2022. În această sâmbătă, ne rugăm ca ți cei adormiți întru Domnul să primească harul pe care noi îl dobândim la sărbătoarea Nașterii Domnului. 

Moșii de toamnă 2022.

Moșii de toamnă 2022. Greșeala pe care credincioșii o fac an de an. Ce spun preoții

Tradiții de Moșii de toamnă 2022: greșeala pe care credincioșii o fac în fiecare an

În unele zone ale țării se obișnuiește ca, pe lângă slujba din biserică, să se oficieze o mică slujbă de pomenire și la căpătâiul răposatului, iar mormântul să fie stropit cu vin de către preot.

La morminte se aprind cel puțin două lumânări, ce au rolul de a lumina și a încălzi sufletele celor pomeniți.

Se obișnuiește ca în unele zone ale țării, să se împartă pentru sufletele celor adormiți patru sau șase pachețele care să conțină și măsline, asemănate de Hristos cu sufletul omului.

Citeste si: Sâmbăta morților 2022. Ce nu ai voie să faci în această zi mare

În această zi se merge la cimitir și se curăță mormintele morților și așează flori proaspete, dar și lumânări și candele.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

La sate există obiceiul ca în ziua Moșilor de toamnă, în casele creștinilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemați rudele, vecinii, dar și oamenii nevoiași.

Nu este bine să circuli noaptea, căci sufletele celor decedață colindă neîncetat. Unul dintre cele mai periculoase lucruri este acela de a merge în noaptea din ajun şi de Moși, când sufletele se întorc la mormite şi aşteaptă să meargă la cer.

Un alt lucru interzis este acela de a da cu mătură, căci așa poți ridica praful în ochii răposaților. Nu e bine să speli sau să arunci gunoiul.

De asemenea, nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele. Nu este bine să faci vizite în ziua Moşilor, decât dacă mergi să dai alimente de pomană.

De asemenea, tradiția spune că nu trebuie să ieși din biserică înainte de terminarea Sfintei Liturghii.

Moșii de toamnă 2022.

Moșii de toamnă 2022. Greșeala pe care credincioșii o fac an de an. Ce spun preoții

Ce este bine să dai de pomană de Moșii de toamnă 2022?

În tradiția ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserică, pentru a fi sfințite, colivă, prescură și o sticlă de vin. De asemenea, se sfințesc pachete cu alimente pe care rudele celor adormiți.

Pentru că este o omenire a celor adormiți, în Ziua Morților sau de Moşii de toamnă, se prepară în primul rând colivă. Pe colivă se așează Sfânta Cruce. Aceasta se ornează cu bombonele colorate. Pe lângă coliva mare, la biserică este foarte practic să aducem și mici cantități de colivă, în paharele din plastic, pe care le vom împărți, la sfârșitul slujbei, împreună cu câte o lumânar. În coșul cu care se merge la biserică, se adaugă lângă colivă o sticlă de vin pentru a fi sfințită.

Citeste si: Moșii de toamnă 2022. Este sărbătoare mare! Se spală în Sâmbăta Morților? Anunțul bisericii

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Nu trebuie uitat nici colacul împletit care se așează și el pe masă pentru sfințire, iar mai apoi se da de pomană.

Pe lângă acestea trebuie să mai avem tamaie, cărbuni și un prosop. Acestea se înmânează preotului la Sfânta Liturgie din Sâmbătă Morților.

Cei care doresc pot adăuga dulciuri, fructe, legume, prăjituri și alte alimente.

De asemenea, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiți: pilaf, carne, pâine, peşte, sarmale sau orice altfel de mâncare gătită.

Citeste si: Moșii de toamnă 2022. Când pică anul acesta? Ce trebuie să faci în această zi


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si