Avocatul Loredanei, cel care i-a preluat cazul pro bono, speră ca pedeapsa pe care magistrații o vor stabili să fie mai mică. Acesta susține că Loredana, autoarea crimei, provine dintr-un mediu social defavorizat și dezorganizat, unde bătăile și scandalurile erau în fiecare zi, tânăra fiind de fapt o victimă a acestui mediu.
Loredana a recunoscut că și-a ucis prietena cu sânge rece
Loredana și-a recunoscut vina.
A spus că regretă fapta și a precizat că nu a conștientizat ceea ce a făcut. Avocatul ei vrea să se folosească acum de acest aspect. A spus că va cere o expertiză psihiatrică și vrea și anchetă socială.
Va cere aceste lucruri pentru că Loredana, vine dintr-un mediu violent. Tatăl obișnuia să o bată pe ea, pe mama ei dar și pe ceilalți frați. Loredana, în copilărie, ar fi intervenit într-o astfel de ceartă între părinți, când tatăl ar fi vrut să o lovească pe mama cu un cuțit.
Care este starea Loredanei?
„Starea ei nu este una bună, începe să conștientizeze din ce în ce mai mult gravitatea faptelor. Acesta este și motivul pentru care nici măcar nu a contestat măsura preventivă și a înțeles că trebuie să rămână după gratii pentru că reprezintă un pericol.
Asta în ciuda faptului că ceea ce a făcut se datorează mediului din care provine, un mediu nociv, lipsit de educație și datorită faptului că este un copil care chiar de curând a fost într-o oarecare măsură abuzat.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Noi solicităm a se administra probe, inclusiv să se efectueze o anchetă socială cu privire la persoana ei și din ce mediu provine, iar pe de altă parte să se efectueze o expertiză psihiatrică care să ateste dacă a avut suficient discernământ la momentul săvârșirii faptei”, a spus Cristian Ion, noul avocat al Loredanei.
Psihologii criminaliști sunt de părere că Loredana a avut discernământ în momentul în care a produs crima.
„Eu cred că ceea ce o enerva, era faptul că era perfectă. Avea prieten, era cuminte, frumoasă, învăța să se facă polițistă. Cealaltă cred că fuma, bea alcool, fuma iarbă, umbla cu nu știu câți. Discernământul există. Are discernământ pentru că fata aceea a stat mult muribundă, s-a zbătut acolo o jumătate de oră. După ce a aplicat lovitura de grație, cam în jumătate de oră și-a dat duhul. Trebuie
să fii diabolic să faci așa ceva”, a declarat psihologul criminalist, Liviu Chesnoiu.
„Normal că în mediul în care trăiau alcoolismul este sport național. Violența domestică este o chestiune generalizată. Dacă ea a asistat la aceste bătăi și a fost victimă și a intervenit între părinți, ce pățesc copiii aceștia, traumatizați... Au două alternative. Ori ajung un ”yes man”, ca Alina, supusă, smerită, sau ajung ca Loredana, nu mai sunt un ”yes man” ci un agresor.
Ele se tot certau, se contraziceau și când se certau, Alina i-o fi reproșat ceva, iar o jignire de genul acesta declanșează un mecanism de răzbunare. I s-a pus pata”, a mai adăugat Liciu Chesnoiu.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Pedeapsa pentru omor calificat poate ajunge până la 20 de ani de închisoare dar avocatul care o reprezintă și o apără pe Loredana speră ca aceasta să nu primească mai mult de 8 ani.