Euro 2020 a intrat pe ultima sută de metri. Vineri și sâmbătă se stabilesc semifinalistele, apoi meciurile din semifinale sunt programate pentru marți și miercuri, 6-7 iulie, iar marea finală va avea loc pe stadionul Wembley, pe data de 11 iulie. Mari echipe au părăsit deja competiția încă din optimile de finală, printre ele Franța, Germania și Portugalia. 

Citeste si: Avertisment OMS: Țările care găzduiesc EURO 2020 vor avea parte de o „supercontagiere” cu noul coronavirus

Spania, calificată după lovituri de la 11 metri

Spania a deschis rapid scorul, în minutul 8, la șutul lui Jordi Alba, deviat de Zakaria. Elvețienii au revenit mult mai ambițioși de la cabine și au egalat în minutul 68, prin Shaqiri.

Un moment cheie al meciului a fost în minutul 77 când elvețienii au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Freuler. Portarul Sommer a făcut însă minuni în poarta Elveției și echipa din țara cantoanelor a rezistat eroic asediului spaniol în cele două reprize de prelungiri.

După mai multe ratări de la 11 metri de ambele părți, Spania a reușit să marcheze golul calificării (3-1), moment în care antrenorul Luis Enrique a răsuflat ușurat.

Italia, victorie la limită în fața Belgiei

Naţionala de fotbal a Italiei s-a calificat în semifinalele EURO 2020 după ce a eliminat Belgia, vineri seară, cu scorul de 2-1, pe Fussball Arena din Munchen.

Squadra Azzurra a condus prin golurile marcate de Nicolo Barella (31) şi Lorenzo Insigne (44), dar belgienii au redus din diferenţă prin Romelu Lukaku (45+2, penalty), după un fault comis de Giovanni Di Lorenzo asupra lui Jeremy Doku.

Belgienii au ratat mai multe ocazii pe final de meci, iar Italia o va înfrunta pe Spania în prima semifinală de la Londra.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Programul sferturilor de finală Euro 2020

Elveția vs. Spania – Vineri, 2 iulie, ora 19:00, Saint Petersburg Stadium din St. Petersburg, Rusia
Belgia vs. Italia – Vineri, 2 iulie, ora 22:00, Football Arena din Munchen, Germania
Cehia vs. Danemarca – Sâmbătă, 3 iulie, ora 19:00, Stadionul Olimpic din Baku, Azerbaidjan
Ucraina vs. Anglia – Sâmbătă, 3 iulie, ora 22:00, Stadionul Olimpic din Roma, Italia.

La casele de pariuri, favorite pentru ajungerea în ultimul act al Euro 2020 și câștigarea marelui trofeu european sunt Anglia, Italia și Spania, în timp ce echipa cea mai slab cotată cu șansa de a deveni campioana Euro 2020 este Ucraina.

Semifinalele și finala Euro 2020 se joacă la Londra, pe Wembley[Sursa foto: FRF]

După Euro 2020, un nou val pandemic 

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că există șanse mari ca numărul de cazuri de coronavirus să crească în ţările ce găzduiesc EURO 2020, amintind că evenimentele unde se reuneşte multă lume sunt evenimente de „supercontagiere”.

OMS a precizat că această contagiere cu noul coronavirus poate avea loc nu doar pe stadion, în timpul meciurilor de la EURO 2020, ci și în timpul altor evenimente care au legătură cu acest campionat de fotbal.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Meci nebun pe Arena Națională la Euro 2020. Campioana mondială, Franța, eliminată de Elveția după penalty-uri

”Nu este vorba doar despre partidele în sine, ci şi de alte evenimente conexe” competiţiei EURO 2020, a atras atenţia responsabila pentru urgenţe a OMS-Europa, Catherine Smallwood, adăugând că acelaşi lucru este valabil pentru orice eveniment cu participare numeroasă, de exemplu concertele.

Citeste si:  OMS avertizează: Un nou val de coronavirus în Europa, iminent! Tulpina Delta ajunge predominantă

Ceea ce a vrut să transmită Catherine Smallwood este că sistemele de sănătate din țările participante în cadrul evenimentului sportiv EURO 2020, trebuie să fie pregătite pentru a răspunde unor creşteri puternice a cazurilor de COVID-19 care au ca origine meciurile de fotbal de la EURO 2020.

Niciun caz de COVID-19 după meciurile Euro 2020 de pe Arena Națională

Măsurile anti-COVID-19 luate la București pentru desfășurarea meciurilor la București au asigurat un eveniment în totală siguranță pentru spectatori, jucători și staff, a transmis joi Federația Română de Fotbal.

La finalul partidelor de pe Arena Națională  nu a fost înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu COVID-19. Iată câteva cifre relevante care dau dimensiunea eforturilor de organizare depuse de UEFA, FRF și Primăria Capitalei:

 

  • Toți spectatorii verificați – peste 52.000
  • Peste 11.000 de teste rapide pentru spectatori
  • Peste 1000 de teste rapide pentru staff
  • 1300 persoane din staff vaccinate (dintr-un total de 2400)
  • Rata de vaccinare a spectatorilor la meciul din optimi – 78%

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si