Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a întocmit o nouă organigramă care prevede reduceri masive de personal în Primăria Buzău, dar şi concedierea a peste 300 de poliţişti locali, după ce Curtea de Conturi a făcut verificări în urma cărora a considerat ilegale angajările de la Poliţia Locală şi a dispus ca municipalitatea să ia măsuri pentru a intra în legalitate.
Noua organigramă a fost dezbătută, marţi, în şedinţa extraordinară a CLM, fiind votată cu 18 voturi pentru şi patru împotrivă.
Aplicarea noii organigrame înseamnă reducerea consistentă a schemei de personal, cu concedierea unora dintre angajaţii din Primărie, dar şi a peste 300 de poliţişti locali.
Termenul la care va intra în vigoare noua organigramă este 1 noiembrie.
Valul de concedieri a stârnit o serie de dezbateri în şedinţa CLM. Astfel, independentul Constantin Ionescu a făcut apel la identificarea unor soluţii pentru ca poliţiştii locali vizaţi de concedieri să poată fi reîncadraţi în muncă, eventual să fie preluaţi de o altă societate a primăriei. Pe de altă parte, acesta a explicat că angajările poliţiştilor locali au fost făcute în urma unor hotărâri de Consiliu Local Municipal, care au primit aviz de legalitate de la Instituţia Prefectului. Alţi aleşi locali au venit cu ideea de a fi înfiinţată o direcţie de pază şi protecţie în şcoli care
În şedinţa Consiliului Local Municipal au luat cuvântul apoi şi reprezentanţii poliţiştilor locali, care au declarat că nu ştiu motivele pentru care sunt daţi afară, dar şi că de-a lungul anilor au dat amenzi, iar banii au ajuns la bugetul local, lucru care nu se va întîmpla dacă municipalitatea va renunţa la serviciile lor şi va apela la serviciile unor firme de pază.
Noua organigramă a fost votată, la finalul dezbaterilor, cu 18 voturi pentru şi patru împotrivă. Supăraţi, poliţiştii au anunţat că vor merge în instanţă.
Pe de altă parte, primarul Constantin Toma le-a explicat aleşilor că adoptarea noii organigrame este cel mai important lucru care s-a făcut în Primărie în ultimii 20 de ani şi că va asigura premisele dezvoltării întregului oraş.
"Aprobarea acestei noi organigrame creează premisele pentru dezvoltarea oraşului nostru, de anul viitor.
Citeste si: A murit Christopher Ciccone, fratele Madonnei! Mesajul transmis de vedeta internațională- kanald.ro