Anunțul trist a fost făcut de fostele lui cluburi Atletico Madrid şi FC Sevilla, citate de lequpe.fr.
Conform presei spaniole, atacantul rula cu o viteză de peste 200 de kilometri pe oră.
În mașină se aflau 3 persoane, iar Reyes era cel care conducea. Pe scaunul din spatele său se afla verișorul lui, Jonathan Reyes, care a murit, în timp ce în dreapta față era un alt văr de-ai săi, Juan Manuel Calderon.
Acesta din urmă nu ar fi murit, așa cum s-a zvonit inițial, însă este în stare extrem de gravă la spitalul Virgen del Rocio, din Sevilla, acolo unde a fost transportat, cu arsuri pe o suprafață de peste 60 la sută din corp.
Conform primelor detalii ale anchetei, mașina a ieșit de pe carosabil, pe partea dreaptă, unde s-a zdrobit, pur și simplu de o bucată de beton, iar apoi s-a rostogolit și a ars ca o torță.
Jucătorul a fost format la FC Sevilla, înainte de a mai evolua la Arsenal Londra, Real Madrid, Atletico Madrid, Benfica Lisabona, Espanol Barcelona, Cordoba, Xinjiang Tianshan Leopard şi Extremadura.
La Arsenal, el a jucat peste 100 de meciuri, între 2004 şi 2007, fiind campion al Angliei în 2004. El a câştigat cinci trofee ale Ligii Europa, trei cu FC Sevilla şi două cu Atletico Madrid.
La echipa naţională a jucat de 21 de ori, marcând patru goluri, şi a evoluat la Cupa Mondială din 2006.