„Nu e o urgență absolută la nivelul Casei de Pensii această implementare a șomajului tehnic, se adresează viitorilor beneficiari ai sistemului public de pensii, adică viitoarelor persoane care îndeplini condițiile de pensie.

Deci nu e acum o urgență absolută, nu avem persoane care să solicite pensie cu valorificarea șomajului tehnic.

Am intervenit la firma care asigură mentenanța colectivă și evolutivă a aplicației informatice privind calculul dosarelor de pensii, astfel încât, la finalul săptămânii, să avem o soluție tehnică privind implementarea și a acestei opțiuni a șomajului tehnic în programul de calcul al pensiilor.

Este vorba de o aplicație. Soluția tehnică o așteptăm miercuri, joi să începem să facem testele la casele de pensii. Dacă nu sunt erori în testări, vineri am putea avea soluția implementată”, a explicat la Digi24 președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.

Florin Cîțu, despre pensii și salarii

Ministrul Finanţelor a explicat că în următoarele două săptămâni Guvernul va prezenta un proiect de lege privind creşterea alocaţiilor. "Premierul a spus deja că va exista o creştere a alocaţiilor. În următoarele două săptămâni vom veni cu acest proiect de lege. Nu ştiu... (cu cât vor creşte alocaţiile, n.r.).

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citeste si: Tichete electronice pentru 300.000 de pensionari. Anunțul făcut

Va fi o decizie politică, eu voi prezenta situaţia, dar voi spune ca şi până acum: în acest moment nu există resurse în buget. Bugetul a fost construit pe un deficit de 6,7% la rectificarea bugetară, care nu a luat în calcul acest lucru", a adăugat Florin Cîţu. Ministrul Finanţelor a precizat că dublarea alocaţiilor ar însemna un efort financiar de 4 miliarde de lei pentru 6 luni.

„Dublarea alocaţiilor înseamnă aproape 4 miliarde de lei pentru o jumătate de an. Nu putem să luăm această sumă din impozitarea pensiilor speciale, pentru că toată suma pentru pensii speciale este de aproape 1 miliard de lei, dacă scoatem militarii, deci n-ai cum să scoţi 4 miliarde dintr-un miliard de lei. Dublarea alocaţiilor reprezintă aproape 8 miliarde de lei, înseamnă 0,8% din PIB doar pentru dublare.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Cu cât au crescut salariul și pensia lui Mugur Isărescu în ultimul an. Vei fi surprins!

Aşa cum am construit bugetul, am alocat până acum resurse importante către investiţii, mai multe decât în ultimii 10 ani. Dacă vrem să avem bani în continuare să plătim şi pensii şi alocaţii şi salarii, trebuie să alocăm bani pentru investiţii. Dacă nu, dacă decizia este să nu mergem către investiţii, ci să alocăm bani în altă parte, nu vom mai avea bani în anii viitori.

Această strategie a fost folosită în trecut şi a dat greş", a menţionat Florin Cîţu.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si