Legenda Sfântului Ștefan, serbat în a treia zi de Crăciun
Sfântul Ștefan diaconul este sărbătorit de creștinii romano-catolici, anglicani, reformați, evanghelici și unitarieni pe 26 decembrie, iar de cei ortodocși și greco-catolici pe 27 decembrie.
Sfântul Ștefan a fost considerat drept primul mucenic sau martir creștin condamnat la moarte de autorități, iar potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale.
Citeste si: Sărbătorile de iarnă 2020: 5 datini frumoase pentru români
Citeste si: Piftie. Cea mai bună rețetă pe care numai marii bucătari o știu
Întrucât, în Biserica primară, rolul diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre, Sfântul Ștefan a intrat rapid în atenția fariseilor, care erau nemulțumiți de faptul că el predica public învățăturile lui Isus din Nazaret. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, el a fost adus în fața Sinedriului, pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu. Întrebat de același Caiafa care îl judecase pe Iisus cum răspunde acuzării, Sfântul Ștefan a ținut o lungă cuvântare, acuzându-i, la rândul său, pe cei ce îi doreau pieirea: "Cum au fost părinții voștri
așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!" (Faptele Apostolilor VII, 51-53).Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
Sfântul Ștefan a fost găsit vinovat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare. După pronunțarea sentinței, conform Noului Testament, el a avut o teofanie, spunând: "Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu". El a fost dus înafara cetății, unde a fost ucis cu pietre, devenind primul martir- primul ucis pentru că mărturisise credința în Iisus. Urmând exemplul acestuia, în clipa morții el cere iertare pentru cei ce îl ucid. Conform Noului Testament și tradiției creștine, printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, peste 276 de mii de români poartă numele de Ştefan. Alte nume derivate des întâlnite sunt Istvan, Fănel, Fănică, Ştefănel, Ştefănuţ sau Fane. În ceea ce priveşte femeile, peste 120 de mii au fost botezate cu nume derivate din Ştefan, precum Ştefania, Ştefana, Fanica, Fănuţa şi Fana.
Mormântul Sfântului Ștefan a fost descoperit în anul 415. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurențiu (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.