Parchetul European a transmis, marți dimineață, că aproximativ 30 de persoane vor fi aduse pentru interogatoriu.

Citeste si: 13 percheziții în București și Ilfov, la persoane bănuite de evaziune fiscală

"Începând de la primele ore ale dimineţii, sunt în desfăşurare 160 de percheziţii domiciliare, inclusiv la locuinţe ale unor funcţionari publici şi la sedii ale unor instituţii publice, ca parte a unei anchete în derulare de şase luni asupra unor presupuse fraude cu fonduri europene şi româneşti de peste cinci milioane de euro, spălate printr-un mecanism financiar complex", se arată într-un

comunicat postat pe site-ul EPPO.

Rețea de crimă organizată, destructurată de Parchetul European

EPPO explică faptul că, în cadrul investigaţiei, începută în urmă cu şase luni, a descoperit că, începând din 2017, "o grupare de crimă organizată a creat peste 150 de companii fictive şi le-a folosit pentru a obţine în mod fraudulos fonduri europene şi naţionale".

"Aceste companii au aplicat pentru finanţări publice pentru a achiziţiona echipamente sau bunuri pentru operaţiunile de zi cu zi, pe baza unor documente necorespunzătoare, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru a achiziţiona active fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile care figurau ca fiind achiziţionate în cadrul proiectelor nu au fost de fapt achiziţionate, aceleaşi echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte", se mai menţionează în comunicatul instituției.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Parchetul European, condus de Kovesi, prima mare anchetă în România. Cum au fost cheltuiți banii europeni în Delta Dunării

Conform EPPO, "sumele obţinute din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional de companiile respective erau retrase de obicei cash de la ATM-uri de diferite persoane din anturaje ale membrilor grupării criminale organizate, după care erau predate acestora. Ulterior, sumele erau folosite pentru a achiziţiona bunuri şi servicii pentru alte persoane fizice şi juridice pentru a ascunde originea ilicită".

kovesi

Ancheta condusa de Parchetul lui Kovesi in Romania

[Sursa foto: Guvernul Romaniei]

Investigaţia a fost desfăşurată cu sprijinul poliţiştilor de la Structura de Sprijin a EPPO din România, al poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi al poliţiştilor de la Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului român de Interne (Structura Centrală şi centrele operaţionale din Cluj şi Timişoara), adaugă EPPO.

La percheziţii au participat sute de poliţişti de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul IGPR, Direcţia Generală Anticorupţie din M.A.I., Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Timiş şi Gruparea Mobilă de Jandarmi Glad Voievod Timişoara.

Comunicatul ADR Vest după percheziții

Reprezentanţi ai Parchetului European s-au aflat, marţi, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest din Timişoara, pentru a identifica şi obţine documente privind finanţarea din fonduri europene a şase societăţi comerciale, care au depus proiecte la ADR Vest, pe Axa 2 Prioritatea de Investiţii 2.1A-Microîntreprinderi, din care cinci proiecte sunt în implementare, iar unul a fost respins.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: 43 de percheziții în opt județe, într-un dosar care vizează mașini de lux

Vizita reprezentanţilor Parchetului European nu a vizat şi nu vizează activitatea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest şi nici a persoanelor angajate în cadrul ADR Vest, ci doar preluarea documentelor care au stat la baza acestor finanţări, documente care sunt doar în posesia ADR Vest. În acest sens, angajaţii ADR Vest au pus la dispoziţia reprezentanţilor Parchetului European toate documentele care au fost solicitate, precizează un comunicat al ADR Vest.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si