Prefectul departamentului francez Hauts-de-Seine și-a creat deja o reputație în separarea familiilor. La scurt timp după ce a deportat în Peru o mamă ai cărei doi copii, ambii minori, au rămas singuri pe pământurile franceze, în prezent, oficialul o vrea închisă pe o româncă, mamă a șapte copii, în încercarea de a o trimite înapoi în România.

Citeste si: Un bărbat trăiește o adevărată minune la trei ani după ce i-a fost răpit fiul. Își strânge din nou copilul la piept: “Am fugit împreună din România“

În decursul a ultimilor două săptămâni, oficialul a închis-o pe doamna Rădulescu, în CRA nr. 2 din Mesnil-Amelot, cu intenția de a o expulza în România. Prin această abordare, prefectul a separat-o pe româncă de cei șapte copii ai săi, cu vârste cuprinse între trei și 10 ani, care locuiesc și merg la școală în Nanterre.

Autoritățile din Franța s-au mobilizat pentru a ajuta o pe doamna Rădulescu

Acum, domnul Rădulescu, soțul româncei, este cel care are grijă de copii, doar că slujba sa cu normă întreagă de manipulant îi dă mari bătăi de cap în gestionarea vieții familiei de zi cu zi. Cei mici suferă nespus de mult pentru că nu sunt alături de mama lor pe care nu au mai văzut-o de câteva săptămâni bune. Una dintre fetele doamnei Rădulescu tocmai a împlinit vârsta de 4 ani, iar mama sa nu a putut fi lângă ea pentru a sărbători împreună.

Autoritățile din Franța s-au mobilizat pentru a ajuta o româncă. Femeia este mamă a 7 copii și a fost expulzată, fără a fi însoțită de familie

Autoritățile din Franța s-au mobilizat pentru a ajuta o româncă. Femeia este mamă a 7 copii și a fost expulzată, fără a fi însoțită de familie

[Sursa foto: știridiaspora.ro]

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro

Citeste si: Trei români au creat haos într-o sala de jocuri din Italia. Au folosit un autobuz pe post de berbec și au furat toți banii 

Doamna Rădulescu, în calitate de cetățean al Uniunii Europene care nu depinde de ajutorul social, are un drept de ședere pe termen lung în Franța. Din nefericire, românca nu a reușit să depună o contestație în timp util pentru ca un judecător administrativ să examineze situația sa, ceea ce o lasă la mila acțiunilor prefectului.

"Acesta din urmă aplică orbește politica de discriminare și expulzare sistematică a cetățenilor străini, în special a românilor, stabiliți în țară", notează reprezentanții rețelei Educație Fără Frontiere pentru La Cimade.

Mamă a 7 copii, trimisă înapoi în România, fără a fi însoțită de familie

"De câteva zile, doamna R. se află în greva foamei pentru a protesta împotriva expulzării sale și a condițiilor de detenție. Réseau Education Sans Frontière se mobilizează, de asemenea, în jurul acestei situații și a creat o petiție pentru eliberarea doamnei R.

Citeste si: Cine poate beneficia de ajutoarele de încălzire 2024-2025. Care este termenul limită pentru depunerea cererilor de încălzire- kfetele.ro

Citeste si: Dorian Popa dă lovitura în industria alimentară! Pizza care ii poarta numele, epuizată încă de la lansare. Cât costă cel mai nou produs al artistului- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

După expulzarea unei peruane, mamă a 3 copii, prefectul din Hauts de Seine persistă: el închide o mamă româncă, mamă a 7 copii, dintre care 5 s-au născut în Franța și merg la școală, în baza unui ordin de expulzare, o adevărată antologie de stereotipuri antiromânești“, se menționează în cuprinsul petiției, care a adunat deja mai bine de 500 de semnături.

Citeste si: Măsuri extreme în saloanele de înfrumusețare: Angajații nu au voie să spele părul clienților. Unde au fost aplicate sancțiunile


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si