Moș Nicolae a ajuns și în Bucovina, unde, printre copiii cuminți de pe lista sa, s-au aflat Sofia și micuțul Iustin, micuții solistei de muzică populară, Andreea Popovici. Cum a fost la primirea cadourilor ne va povesti chiar artista care se află alături de noi împreună cu Sofia. Bună ziua și bine ați venit, a transmis Cristina Dorobanțu.

Andreea Popovici și fiica, colind de Crăciun

- Sofia, vreau să-mi spui dacă Moș Nicolae a fost generos cu tine. Ce cadouri ai primit?

Mi-a adus o trusă de unghii și multe dulciuri pentru că am fost foarte cuminți și eu și Iusti, a spus Sofia.

- Ați lansat și un videoclip superb, un colind. Cum a fost la filmări?

Sigur că da. A fost foarte frumos, chiar și la filmări. Am filmat într-un cadru de poveste aș putea spune și foarte multe emoții, deoarece a fost primul nostru proiect împreună și chiar a fost ceva minunat. Am filmat într-un studio din orașul Suceava și totul a fost așa cum cum ne-am dorit, a spus Andreea Popovici.

- Andreea, luna decembrie, este cumva sezonul aniversarilor în familia voastră, nu-i așa?

Am început chiar din luna noiembrie și chiar ieri am sărbătorit pe cumnata mea și tot așa până de Anul Nou, a

spus Andreea Popovici. 

- Sofia îți place să cânți? Vrei să ajungi solistă de muzică populară ca mami?

Da, desigur, a spus Sofia

- Tu îți dorești să te urmeze în carieră?

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citeste si: A fost declarată stare de urgență pe teritoriul SUA. Sunt așteptate "consecinţe cu potenţial mortal"- wowbiz.ro

Eu, sincer, îmi doresc, dar va rămâne la alegerea ei pentru că nu știm niciodată care drum îl va parcurge și dacă ea într-adevăr o să-i placă și o să își dorească din tot sufletul, eu o voi susține mai mult decât atât,  a spus Andreea Popovici.   

- Cum vă pregătiți de Crăciun, unde veți petrece sărbătorile de iarnă și cu cine?

Vom colinda bineînțeles și după vom petrece în familie,  a spus Andreea Popovici.   

- Andreea, cine este cel mai mare susținător al tău.

Cel mai mare susținător este soțul meu și pe această cale chiar îi mulțumesc. Mă susține în tot ceea ce vreau să fac, în toate proiectele pe care le voi face,  a spus Andreea Popovici. 

- Care a fost cel mai prețios sfat pe care ți l-a dat soțul tău?

Cel mai prețios să nu dau niciodată înapoi, tot timpul să merg înainte, a spus Andreea Popovici.   

Citeste si: Cum i-a urat Ileana Sterp "La mulți ani!" cumnatei sale pe Instagram. Logodnica lui Culiță Sterp a blocat-o în mediul online: "Ne-am greșit și ne-am zis vorbe la nervi!"- kfetele.ro

Citeste si: Povestea cuplului care a renunțat la casa lor pentru a trăi permanent pe mare. Ce i-a determinat să facă acest pas radical- radioimpuls.ro

Citeste si: Uleiul care te ajută să ai un somn profund şi odihnitor. Lidia Fecioru: "Ne ajută să ne calmăm frica de a nu fi auziți și văzuți"- antena3.ro

- Sofia, tu i-ai scris lui Moș Crăciun. Ce ai vrea să-ți aducă anul acesta?

Da, desigur. Aș vrea o masă de machiaj, a spus Sofia.

- Cum îți împarți viața între viața de familie și carieră?

Nu este tocmai atât de ușor, dar încerc să le fac pe toate așa cum trebuie, a spus Andreea Popovici.    

Citește și: VIDEO- Yanis Pavel și Ovidiu Lipan Țăndărică. Cântărețul noii generații are colaborări cu mari artiști


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro: