Reprezentanţii INML au făcut publice rezultatele disecţiei ce a fost efectuată, marţi, pe inima lui Patrick Ekeng. Medicii legişti au constatat că fobalistul prezenta mai multe "aspecte patologice", printre care cord mărit şi multiple anomalii coronariene, scrie Mediafax.

"Cardiomegalie(greutate cord -570 de grame, dimensiuni: 14/11,5/7cm), determinată predominant de hipertrofia ventricului stâng şi a septului interventricular(grosime maximă 2,4 cm)", se arată într-un document semnat de medicii de la INML.



În document se arată că inima fotbalistului prezentat şi anomalii precum" bridge-ing întins la artera coronară stângă şi la nivelul arterei coronarei drepte, dar şi hipoplazia ramului circumflex al coroanei stângi."

Totodată, specialiştii au constat şi sechele de" endocardita a valvei mitrale".

Conform unor surse medicale, anomaliile desoperite la fotbalistul Patrik Ekeng sunt de origine genetică "predominante la sexul masculin şi la rasa neagră".

Potrivit sursei citate în 95 la sută dintre situaţii, aceste anomalii puteau fi depistate la un control mai amănunţit, dar există situaţii rare în care aceste afecţiuni să nu fie descoperite.

Potrivit unui chirurg cardiolog, rezultatele arată că inima era de dimensiuni mai mari, prin ingroşarea pereţilor ventriculari, ceea ce înseamnă un flux sanguin scăzut, mai puţin sânge către o masă musculară crescută.

"Asta poate să sugereze o boală genetică, care poate genera aritimii cardiace grave.
Vasele care irigă muşchiul cardiac aveau niste probleme din naştere, o parte din fibrele musculare treceau peste aceste vase în loc să treacă pe sub ele. În timpul efortului pot duce la apariţia unor accidente coronariene, să nu se mai irige o parte din muşchiul cardiac
", au declarat surse medicale.

Raportul cu rezultatele disecţiei au fost ataşate la dosarul cu rezultatele iniţiale ale autopsiei. Cei de la INML anunţă că rezultatele la teste toxicologice vor fi gata în aproximativ două săptămâni şi a celor imunohistologice în 30 de zile.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro

Citeste si: Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si