In articol:
Robbie Robertson a încetat din viață în urma unei lungi suferințe, potrivit managerului său.
Acesta a scris multe cântece cunoscute, printre care „The Weight”, „The Night They Drove Ol' Dixie Down” şi „Up On Cripple Creek”.
Cine a fost Robbie Robertson?
Robbie Robertson, pe numele său real Jaime Royal Robertson, s-a născut pe data de 5 iulie 1943, în Toronto, Canada, din mamă amerindiană. În timpul adolescenței, la vârsta de 16 ani, el a început acest drum în cadrul unor festivaluri muzicale.
În anii 1960, compozitorul și chitaristul a format un grup, la un moment dat, numit The Band. Formația a lansat melodii precum „The Weight”, un amestec de folk, country şi gospel care evocă sudul. Trupa era cunoscută pentru faptul că se aflau în colaborare cu Bob Dylan, înainte de succesul albumului de debut din anul 1968.
Citește și: A murit Betty Ann Bruno. Celebra actriță din „Vrăjitorul din Oz” s-a stins la 91 de ani: „Inima i s-a uzat”
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
A lansat mai multe albume care au avut un real succes în anii 1970, iar după ultimul concert din anul 1976, s-au reunit fără Robbie Robertson, pentru o serie de turnee în anii 1980 și 1990.
Ultimul concert al trupei The Band a făcut subiectul documentarului ,,The Last Waltz'', în anul 1978. Acesta a fost realizat de Martin Scorsese.
„O constantă în viața și munca mea”
A urmat colaborarea cu Scorsese la coloanele sonore ale unora dintre cele mai populare filme realizate de acesta, inclusiv Raging Bull din anul 1980 și The Irishman din anul 2019.
Robbie Robertson a fost numit de către Scorsese un ,, gigant'' și „o constantă în viața și munca mea ”.
„ Cu mult înainte să ne întâlnim vreodată, muzica lui a jucat un rol central în viața mea – a mea și a milioane și milioane de alți oameni din toată lumea”, a spus Scorsese.
„ Efectul său asupra formei de artă a fost profund și de durată ”, a declarat Scorsese.
Citește și: Bryan Randall a murit. Iubitul actriței Sandra Bullock s-a stins la 57 de ani din cauza unei boli grave