In articol:
Sărbătoare 21 septembrie 2022. Pe 21 septembrie 2022, creștin ortodocșii îi prăznuiesc pe Sfinții Iona și Codrat.
Cine au fost Sfinții Iona și Codrat?
Sfântul Proroc Iona, acesta a fost fiul lui Amatie și este cinstit pe data de 21 septembrie.
Citeste si: Calendar ortodox octombrie 2022: Cele mai importante sărbători
Sfântul Ilie a fost cel care a întâmpinat-o pe aceasta și i-a spus să i-l dea pe fiul său, moment în care l-a și luat din braţele ei şi l-a urcat în foişor său. Acesta a strigat către Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?”.
În următorul moment, acesta a suflat de trei ori peste Sfântul Proroc Iona şi a zis: „ Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!”. Zis și făcut! Sfântul Proroc Iona a înviat, iar odată cu trecerea timpului, acesta a făcut o mulțime de fapte bune și a îndeplinit toate poruncile Domnului, fără să se dea înlături.
Sfântul Apostol Codrat a făcut parte din cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului.
Păgânii au început să-l urască, iar la un moment dat, aceștia l-au bătut cu pietre, l-au aruncat în temniță și l-au înfometat până când a trecut la cele veșnice, pe vremea domniei împăratului Adrian, mai exact între anii 117-138. Cu toate acestea, datorită unei Apologii a creștinismului, scrisă de către Sfântul Apostol Codrat, împăratului Adrian a încetat din acel moment, orice persecuție împotriva creștinilor.
Calendar ortodox septembrie 2022
1 J † Începutul anului bisericesc; † Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul (Tedeum- Anul Nou bisericesc)
2 V Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patr. Constantinopolului (Post. Nu se fac nunți)
3 S Sf. Sfințit Mc. Antim, ep. Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist din Palestina; †) Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la M. Stânișoara
4 D Sf. Sfințit Mc. Vavila, ep. Antiohiei; Sf. Prooroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
Duminica a XII-a după Rusalii (Tânărul bogat); Ap. I Corinteni XV, 1-11; Ev. Matei XIX, 16-26; glas 3, voscr. 1
5 L Sf. Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta, părinții Sf. Ioan Botezătorul
6 M Pomenirea minunii Sf. Arh. Mihail în Colose; Sf. Mc. Eudoxie;
7 M Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; † Sf. Cuv. Simeon și Amfilohie de la Pângărați (Post. Nu se fac nunți)
8 J (†) Nașterea Maicii Domnului (Nu se fac nunți)
9 V Sf. și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; †) Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; †) Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic (Post. Nu se fac nunți)
10 S Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora; Sf. Împ. Pulheria (Sâmbăta dinaintea Înălțării Sf. Cruci)
11 D Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin Bucătarul
Duminica dinaintea Înălțării Sf. Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim); Ap. Galateni VI, 11-18; Ev. Ioan III, 13-17; glas 4, voscr. 2
12 L Odovania Praznicului Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul
13 M Înainte-prăznuirea Înălțării Sf. Cruci; † Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Sfințiți Mc. Corneliu Sutașul și Ciprian, ep. Cartaginei; †) Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; † Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian
14 M (†) Înălțarea Sfintei Cruci; Sf. Nou Mc. Macarie, ucenicul patr. Nifon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
15 J †) Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, mitr. Banatului; † Sf. M. Mc. Nichita; † Sf. Ier. Visarion, arhiep. Larisei
16 V Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina și Ludmila (Post. Nu se fac nunți)
17 S †) Sf. Ier. Dionisie, ep. Cetății Albe- Ismail; Sf. Mc. Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapi (Sâmbăta după Înălțarea Sf. Cruci)
18 D Sf. Ier. Eumenie, ep. Gortinei; Sf. Mc. Ariadna
Duminica după Înălțarea Sf. Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos); Ap. Galateni II, 16-20; Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1; glas 5, voscr. 3
19 L Sf. Mc. Trofim, Savatie și Dorimedont
20 M Sf. M. Mc. Eustatie și soția sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie și Teopist
21 M Odovania Praznicului Înălțării Sfintei Cruci; Sf. Ap. Codrat; Sf. Prooroc Iona (Post. Nu se fac nunți)
22 J †) Sf. Ier. Mc. Teodosie de la M. Brazi, mitr. Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, ep. de Sinope
23 V Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia (Post. Nu se fac nunți)
24 S Sf. întâia Mc., întocmai cu ap., Tecla; Sf. Cuv. Siluan Athonitul
25 D Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej
Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată); Ap. II Corinteni IX, 6-11; Ev. Luca V, 1-11; glas 6, voscr. 4
26 L †) Mutarea Sf. Ap. și Ev. Ioan; †) Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon
27 M †) Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitr. Țării Românești; Sf. Mc. Calistrat și Epiharia
28 M † Sf. Cuv. Hariton Mărt.; Sf. Prooroc Baruh; Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru (Post. Nu se fac nunți)
29 J Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
30 V Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiep. Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia și Gaiani (Post. Nu se fac nunți)
Citeste si: Calendar ortodox 21 septembrie 2022: Ce sărbătoare este miercuri?