In articol:
În urma încălcărilor cadrului legal în vigoare, oamenii legii au pus în aplicare 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 86.750 lei, după cum urmează, a precizat Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.
- 12 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare;
- 9 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare;
Tot aseară, pe Arena Națională, în pauza meciului, jandarmii au intervenit pentru dispersarea grupurilor rivale de suporteri care au creat stări conflictuale, au provocat acte de dezordine și au încercat să migreze în sectoare de stadion destinate galeriei adverse, cu scopul de a iniția confruntări violente.
Citeste si: Joe Biden anunță că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Când are loc înmormântarea
Un suporter a încercat să intre la meci cu petarde ascunse într-o tobă
În zona Bulevardului Basarabia, la porțile de acces ale Arenei Naționale, acolo unde a avut loc meciul dintre Dinamo și Steaua, în jurul orei 20:00, jandarmii au depistat doi bărbați, în timp ce încercau introducerea în arenă de materiale pirotehnice interzise de prevederile Legii nr.
Citeste si: "Regina Elisabeta cunoștea profund România", spune ambasadorul Marii Britanii la București
Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a încercat introducerea a 20 de materiale pirotehnice ascunse în rucsac, iar cel de-al doilea, în vârstă de 43 de ani, a încercat introducerea a 60 de materiale pirotehnice în interiorul tobei, care constituie element de recuzită specifică galeriilor de fotbal.
În acest context, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor de către organele abilitate.
Citeste si: Un nou ajutor de 5 miliarde de euro pentru Ucraina din partea UE