Și-a dat foc sub ochii fostei iubite! Românul de 35 de ani e în stare critică

Și-a dat foc sub ochii fostei iubite! Românul de 35 de ani e în stare critică

Incidentul s-a petrecut în apropiere de Milano, în orașul Cinisello Balsamo, la puțin timp după miezul nopții.

 

În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, bărbatul era căzut pe carosabil. Individul își turnase un lichid inflamabil pe corp, după care și-a dat foc în timp ce se afla în mașină, precizează ANSA.

Cel mai probabil din instinct, după ce și-a dat foc bărbatul a deschis portiera și a ieșit din mașina care era parcată în fața locuinței fostei sale iubite.

Citește și: UPDATE Un băiat de 3 ani, căutat de polițiști după ce a dispărut de la stână din Constanța. Micuțul a fost găsit vineri dimineața

Potrivit informațiilor apărute în presa italiană și confirmate de anchetatori, bărbatul era într-un apel video cu femeia în momentul în care a făcut gestul extrem. Astfel, aceasta a urmărit îngrozită cum autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Anchetatorii fac cercetări în urma incidentului produs în noaptea de miercuri spre joi, iar primele verificări nu indică faptul că a fost implicată și o altă persoană, fiind vorba despre o tentativă de sinucidere. Oamenii legii încearcă acum să afle ce l-a determinat pe român să aleagă gestul extrem.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical și a fost internat la secția pentru mari arși a Spitalului Niguarda din Milano, fiind în stare critică.

Acesta are arsuri extinse la nivelul capului, gâtului, toracelui și membrelor superioare, iar medicii sunt rezervați în privința șanelor sale de recuperare.

Carabinierii din Sesto San Giovanni au descis o anchetă în acest caz și încearcă să stabilească toate circumstanțele incidentului dramatic.

Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți apela gratuit numărul 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la [email protected].

Pentru urgențe imediate, apelați serviciul unic de urgență 112.

Citește și: Alertă în Bacău! O fetiță de 11 ani este dată dispărută de 3 zile. Autoritățile o caută în tot județul


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri