Tradiția sărbătorii de Ziua Îndrăgostiților sau Valentine’s Day este legată de numele Sfântului Valentin, considerat patronul iubirii, al tinerilor și al căsătoriei.

Cine a fost Sfântul Valentin

Sfântul Valentin, sau Valentin din Terni este un martir declarat ca sfânt al creștinilor romano-catolici, care a trăit în secolul III, fiind episcop în Interamna.

După legendă el ar fi cununat un păgân cu o creștină, dăruia tinerilor îndrăgostiți flori din grădina lui și a vindecat bolnavi.

A fost învinuit de „cununare religioasă” a perechilor de îndrăgostiți, în ciuda poruncii împăratului roman Claudius II (268-270). De aceea, a fost condamnat la moarte și executat pe 14 februarie 269, din cauza credinței lui.

Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite și mai nou și în statele europene, se fac petreceri și baluri. Îndrăgostiții își fac cadouri. În calendarul ortodox sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.

Tradiții și obiceiuri de Valentine’s Day în toată lumea

În Scoția, de Ziua Îndrăgostiților, se organizează un festival. La acesta trebuie să participe un număr egal de femei și bărbați, iar fiecare își scrie numele pe un bilețel. Acestea sunt puse ulterior în două pălării – una pentru bărbați și una pentru femei. Fiecare femeie extrage un bilețel cu numele unui bărbat și invers.

Ulterior, aceștia formează perechi și schimbă cadouri.

Tradiții 14 februarie

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei- antena3.ro

Citeste si: Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”- wowbiz.ro

În Vietnam, de Valentines Day, cuplurile se îmbracă în aceeași culoare, iar în Spania, numai persoanele dintr-un cuplu celebrează Valentines Day, prietenii și familia nefiind incluși în tradiții. 

În Japonia, Ziua Îndrăgostiților se sărbătorește atât pe 14 februarie cât și pe 14 martie. Pe 14 februarie, femeile sunt cele care oferă bărbaților ciocolată neagră și cadouri. În martie, bărbații întorc favorul, oferindu-le iubitelor ciocolată albă. Din acest motiv, ziua de 14 martie este numită și Ziua Albă.

În Slovenia, de Sfântul Valentin, oamenii muncesc câmpul. Considerat unul din sfinții primăverii, acesta ajută la creșterea florilor și a plantelor. Pentru sloveni, 14 februarie este ziua în care natura începe să se trezească la viață. În această țară, dragostea este sărbătorită pe 12 martie, de Sfântul Gregory.

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si