VIDEO Atac al Rusiei la granița Republicii Moldova. Cel puțin doi oameni au murit

Rusia a lansat un atac pe scară largă asupra Ucrainei noaptea trecută, un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova fiind distrus.

Un atac cu drone rusești asupra unui punct de trecere a frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova s-a soldat cu doi morți și trei răniți, a anunțat miercuri guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper.

"În timpul nopții, dronele inamice au atacat punctul de trecere a frontierei de pe șoseaua Starokozacie, la granița cu Republica Moldova", a declarat el pe Telegram.

Citește și: Ce i-a promis Trump lui Putin dacă Rusia oprește războiul din Ucraina. Cei doi lideri au avut o conversație telefonică de peste o oră

Informația a fost confirmată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a precizat că 16 persoane au fost preluate de echipele de salvare.

"Noaptea trecută, în regiunea Odesa, punctul de trecere a frontierei internaționale Starokozache cu Moldova a fost lovit.

Operațiunile de acolo au fost suspendate. Din păcate, două persoane au fost ucise și alte trei au fost rănite. Șaisprezece persoane au fost evacuate de salvatori. Condoleanțe familiilor și celor dragi ai victimelor", a transmis Zelenski pe rețeaua X.

Autoritățile moldovene au fost informate despre atac, au indicat sursele ucrainene.

Unde este situat punctul de frontieră

Postul de frontieră Starokozacie este situat la extremitatea sud-estică a frontierei ucraineano-moldovenești, la aproximativ 70 de kilometri de orașul ucrainean Odesa și la 130 de kilometri de Chișinău.

Conform unui prim bilanț, doi oameni au fost uciși și trei răniți, au adăugat oficialii de la Kiev. Punctul de trecere a frontierei a fost avariat, iar operațiunile sale au fost suspendate.

La rândul său, Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a precizat că, la ora 23:35, toate persoanele aflate în punctul de trecere au fost evacuate.

Aproximativ cinci minute mai târziu, o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră a auzit patru explozii și a observat lumina produsă de explozii pe teritoriul Ucrainei, în direcția Tudora (Republica Moldova)- Starokazacie (Ucraina).

La acel moment, pe teritoriul Ucrainei era instituită alertă aeriană, informează presa din Republica Moldova.

Atacuri masive ale Rusiei în Kiev și alte orașe din Ucraina

În cursul nopții, Rusia a atacat și capitala Ucrainei, Kievul, provocând mai multe incendii.

O dronă rusească a lovit o clădire rezidențială cu 24 de etaje din cartierul Darnițki din Kiev. Serviciile de urgență au fost trimise la fața locului. Conform primelor informații, șase persoane, inclusiv o femeie însărcinată, au fost rănite.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri