VIDEO Drone prăbușite pe teritoriul Republicii Moldova, lângă granița cu Ucraina. Punct de frontieră atacat de Rusia, spune Zelenski

Atac al Rusiei asupra unui punct de frontieră din Moldova

(Sursa foto: X.com / Volodimir Zelenski)

Autoritățile din Republica Moldova au înregistrat trei incidente în apropierea frontierei, în urma atacurilor lansate în noaptea de 20 august de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare din Reni, Ucraina.

O dronă a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova, o explozie produsă la circa 150 de metri de frontieră a provocat un incendiu pe teritoriul moldovenesc, iar lângă Giurgiulești au fost găsite resturile unui aparat de zbor fără pilot.

Volodimir Zelenski, despre dronele care au atacat un punct de frontieră

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că forțele ruse au atacat cu drone un punct de trecere a frontierei din regiunea Odesa, la granița cu Republica Moldova, în cadrul atacului masiv lansat în noaptea de miercuri spre joi.

Potrivit autorităților de la Chișinău, în apropiere de localitatea Giurgiulești au fost înregistrate două incidente provocate de drone.

"De azi-noapte continuă activitatea serviciilor noastre de urgență în locurile lovite de atacurile rusești. A fost un atac masiv- rușii s-au pregătit îndelung și au combinat rachete balistice de diferite tipuri, rachete de croazieră și drone pentru a provoca cât mai multe distrugeri infrastructurii civile”, a

transmis Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, într-o postare pe rețelele sociale.

Citește și: VIDEO Rusia face măcel în Kiev. Spital de copii și blocuri de locuințe, distruse de rachete: cel puțin 12 morți

Există distrugeri semnificative în regiunea Odesa și în regiunea Cernihiv, arată liderul de la Kiev.

Trei incidentele cu dronă în cursul zilei de azi în Moldova

Primul incident a fost înregistrat la ora 03:16. Sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au detectat și monitorizat zborul neautorizat al unei drone, identificată preliminar drept Shahed-136, cunoscută și ca Geran-2, transmite Știri.md.

Aparatul a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Cotlovina, regiunea Reni, și a survolat teritoriul țării în direcția satului Etulia, UTA Găgăuzia.

La ora 03:22, drona a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova și a revenit pe teritoriul Ucrainei, scrie Stiri.md.

Un al doilea incident s-a produs în jurul orei 03:45.

Polițiștii de frontieră aflați la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești–Reni au observat o explozie într-o parcare pentru camioane de pe teritoriul Ucrainei, situată la aproximativ 150 de metri de frontieră.

Explozia a provocat un incendiu de vegetație care s-a extins și pe teritoriul Republicii Moldova, pe o suprafață estimată la 70-100 de metri pătrați. Pompierii au fost solicitați la ora 03:50, iar focul a fost localizat la 04:30.

Cratere găsite după exploziile din Republica Moldova

Cel de-al treilea incident a fost înregistrat la ora 09:25, când o patrulă mobilă a Poliției de Frontieră a descoperit, la aproximativ un kilometru de linia frontierei, pe teritoriul Republicii Moldova, un crater în care se aflau resturi ale unei drone.

Printre fragmente au fost identificate motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei. Zona a fost securizată, iar la fața locului au intervenit specialiștii tehnico-explozivi și polițiștii din Cahul. La verificările inițiale nu a fost depistată o încărcătură explozivă.

Ulterior, experții au stabilit că în zonă există două cratere rezultate în urma exploziei. Acestea au dimensiunile de aproximativ 1,20 × 1,15 metri și, respectiv, 3,70 × 3,90 metri. Cel mai mare dintre ele are o adâncime de aproximativ 55 de centimetri.

În interiorul craterelor au fost găsite schije metalice rezultate în urma detonării părții de luptă. La circa șase metri de unul dintre cratere au fost descoperite fragmente ale motorului și mai multe componente ale dronei.

Primele concluzii ale experților arată că resturile aparțin unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri