VIDEO Eclipsa solară parțială, vizibilă în această seară în vestul României

În doar o oră, România va putea admira un fenomen astronomic rar: o eclipsă solară parțială. Evenimentul va fi vizibil în special în vestul țării, unde soarele va fi acoperit în proporții semnificative.

Pe dealul Ciuperca din Oradea, unul dintre cele mai bune puncte de observație din țară, eclipsa va putea fi văzută în proporție de aproape 33%. Localnicii și turiștii au început deja să se adune pentru a urmări acest spectacol natural.

Cele mai bune condiții de vizionare vor fi în comuna Beba Veche, județul Timiș, și în Carei, județul Satu Mare, unde soarele va fi acoperit în proporție de 34,2%.
De asemenea, la Timișoara eclipsa va fi vizibilă în proporție de aproximativ 29%. În București, însă, fenomenul nu va putea fi observat.

Eclipsa va începe la ora 20:20 și va dura aproximativ 26 de minute. Pentru a urmări în siguranță acest eveniment, este recomandat să se folosească ochelari de soare cu filtre omologate, așa cum a făcut și reportera noastră.

Acest fenomen reprezintă o oportunitate unică pentru pasionații de astronomie și pentru toți cei care doresc să admire frumusețea cerului nocturn. 


Îți Recomandăm Și...
Parteneri