Cântărețul Florin Salam a fost audiat recent de procurorii DIICOT în dosarul Clubului Deluxe din Capitală, unde actorul Vlad Marinescu este cercetat pentru trafic de femei.
Audierea a durat aproximativ două ore, iar manelistul a părăsit sediul anchetatorilor cu zâmbetul pe buze și cu chef de glume, declarând că a fost chemat pentru a susține un spectacol.
Potrivit surselor DICOT, Vlad Marinescu, actor și scriitor, este patronul clubului de lux în care erau traficate tinere. În acest dosar penal, se estimează că peste 19 milioane de lei au fost obținuți din traficul de carne vie desfășurat în local.
În timpul perchezițiilor, unul dintre suspecți a fost prins imediat după ce a vândut o doză de cocaină unei tinere, având asupra sa alte 17 doze. La domiciliul acestuia au fost găsite și alte substanțe interzise.
Florin Salam ar fi frecventat acest club împreună cu alți maneliști cunoscuți, precum Adrian Minune și Tzancă Uraganu, însă niciunul dintre cântăreți nu este suspect în acest dosar.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile legate de activitățile ilegale desfășurate în Clubul Deluxe și implicarea persoanelor vizate.