După șase ani de la renunțarea la titlurile oficiale și plecarea în Statele Unite, Prințul Harry și soția sa, Meghan, au decis să se mute în Marea Britanie împreună cu cei doi copii ai lor.
Șederea lor în Regatul Unit se anunță a fi una de lungă durată, iar pregătirile sunt în plină desfășurare.
În 2025, după ce a aflat că nu va mai beneficia de protecție permanentă din partea guvernului britanic, Prințul Harry anunțase că nu intenționează să își aducă familia în Regatul Unit. Cu toate acestea, un an mai târziu, vestea surprinzătoare a fost că Harry, Meghan și cei doi copii nu doar că vor vizita țara, ci se vor și muta acolo.
Potrivit jurnaliștilor britanici, familia va locui într-o casă situată în afara Londrei, care nu aparține familiei regale. Archie și Lilibet vor fi înscriși la o școală din Marea Britanie, urmând să înceapă noul an școlar în a doua săptămână a lunii septembrie.
Decizia lor a stârnit un val de speculații în rândul fanilor și al presei, mulți punând sub semnul întrebării motivele revenirii. Se pare că afacerile comerciale ale cuplului nu au avut succesul scontat în Statele Unite, iar viața de celebritate în America este considerată efemeră.
La o lună după anunț, Harry, Meghan și copiii au făcut prima lor vizită în Regatul Unit după patru ani de absență. Surse din media internațională au dezvăluit că Regele Charles a fost informat recent despre mutarea fiului său cel mic și s-a arătat încântat de perspectiva de a petrece mai mult timp cu nepotul său.