Alarma s-a dat în cursul zilei de sâmbătă, atunci când un incendiu de proporții s-a produs în Botoșani.
Un depozit de furate din localitatea Dumeni, comuna George Enescu, a fost cuprins de flăcări. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul Dorohoi cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu cu un buldoexcavator și un tractor cu o cisterna.
Citește și: VIDEO Explozie și incendiu pe DN5, în Giurgiu. Un TIR cu bomboane a ars ca o torță
În momentul în care au ajuns pompierii la fața locului ardeau aproximativ 1000 de baloți de furaje. Salvatorii au început lupta cu flăcările, astfel încât acestea să nu se extindă și la casa din apropiere.
Peste șase ore a durat intervenția pompierilor, având în vedere cantitatea mare de furaje, de aproximativ 40 de tone. Ulterior, pompierii au verificat depozitul pentru a se asigura că nu exista riscul de reaprindere.
Citește și: Bărbat mort în Munții Făgăraș. Turistul din Târgu Mureș a căzut 200 de metri într-o râpă