Un incident tensionat a avut loc recent la Institutul Național de Medicină Legală (INML), după moartea lui Costeluș de la Clejani, când familia și apropiații acestuia au venit să ridice trupul, dar au aflat că autopsia nu fusese încă efectuată.
Situația a degenerat rapid, iar la fața locului au intervenit polițiști, jandarmi și luptători SAS pentru a calma spiritele.
Familia lui Costeluș a fost informată de firma de pompe funebre că trupul poate fi ridicat în ziua respectivă, la ora 11:00, însă această informație nu a venit de la INML. Autopsia, cerută după suspiciunile familiei, nu fusese încă realizată, iar primul loc disponibil pentru efectuarea acesteia este abia a doua zi dimineață.
Reprezentanții INML au explicat că întârzierea nu este o alegere, ci o consecință a unei crize acute de personal, lipsă de bugetare și concedii fără plată. Aceștia și-au exprimat empatia față de familiile îndoliate, dar au subliniat că situația actuală nu le permite să soluționeze toate cazurile în timp util.
Nemulțumirea familiei și a apropiaților a degenerat în conflicte verbale și agresiuni. Unul dintre cei prezenți a adresat injurii angajaților și paznicilor INML, iar alți indivizi aveau asupra lor arme albe.
Pe lângă nemulțumirea legată de întârzierea predării trupului, rudele lui Costeluș au reclamat și modul în care acesta ar fi fost tratat înainte de deces. În acest sens, au depus o plângere la parchet, solicitând o anchetă amănunțită.