Un bărbat din Buzău, care se dădea drept general SIE, a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce încasa o mită de 10.000 de euro.
Acesta cerea bani cu promisiunea că va „albi” cazierele inculpaților, folosindu-se de identități false, inclusiv cea de ofițer DNA.
Bărbatul și-a perfecționat modul de operare, nefiind la prima faptă de luare de mită. Numai în ultimul an, acesta a cerut șpăgi în valoare totală de peste 100.000 de euro. Un caz notabil este cel al unui primar de comună căruia i-a cerut 40.000 de euro pentru a-i „șterge cu buretele” mai multe fapte penale.
Flagrantul a avut loc în momentul în care bărbatul încasa o primă tranșă de 10.000 de euro, bani pe care îi primea într-o sacoșă roșie de rafie, depozitată la portbagajul mașinii. Surse din anchetă au dezvăluit că acesta folosea două șervețele anti-amprentă pentru a se asigura că nu lasă urme.
În prezent, bărbatul este încarcerat și acuzat de trafic de influență și instigare la trafic de influență.